Slobozia: Agricultura în Bărăgan, loterie curată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Precipitaţiile abundente au distrus culturile de păioase. Hectare întregi de grâu şi rapiţă au fost compromise.

Pământul Bărăganului a fost neroditor şi anul acesta. Dacă în urmă cu doi, trei ani, culturile agricole erau arse de secetă, acum ploaia şi vijelia au făcut prăpăd pe câmpuri. Cele mai afectate au fost culturile de păioase. Grâul, rapiţa, orzul şi orzoaica au căzut pradă furiei naturii de la începutul lunii iulie. Însămânţate în mare parte încă din toamna trecută, pe sute de mii de hectare, culturile au fost serios afectate din cauza umidităţii excesive.

I s-a întâmplat şi lui Traian Negroiu (52 de ani). Bărbatul este proprietarul unei asociaţii agricole din localitatea ialomiţeană Tovărăşia, situată la peste 30 de kilometri distanţă de Slobozia. Din cele peste 300 de hectare pe care a înfiinţat culturi agricole, atât în toamna trecută, cât şi în această primăvară, 70 de hectare au fost cu rapiţă, 120 cu grâu, 22 cu orz, iar restul au fost plantate porumb, floare-soarelului şi mazăre.

Omul a investit cât de mult a putut pentru a avea grijă de culturile sale, în special de cele de păioase. „Am cheltuit cam 2.000 de lei pentru fiecare din culturile de grâu, rapiţă şi orz. Cei mai mulţi bani s-au dus pe îngrăşăminte şi tratamentele împotriva dăunătorilor“, spune agricultorul.

Cu toţi banii investiţi, precipitaţiile abundente i-au distrus complet culturile de grâu şi de rapiţă. Omul abia a avut ce recolta de pe suprafeţele muncite cu atâta sârguinţă. „Ploaia m-a împiedicat să recoltez la timp. Aş fi putut salva o parte din culturi, însă precipitaţiile nu mi-au permis să intru în câmp, aşa că am tot amânat procesul până când nu am mai avut ce să adun“, spune dezamăgit Traian Negroiu.

Grâul şi-a pierdut proprietăţile

Deşi cea mai mare suprafaţă din pământurile pe care le deţine a fost cultivată cu grâu, umiditatea excesivă şi-a pus amprenta asupra acestei culturi. Planta a pierdut foarte mult din proprietăţile sale calitative. „Cailtăţile de panificaţie ale grâului au fost foarte mult alterate. Excesul de apă a înnegrit sămânţa şi a făcut-o să îşi piardă proteinele esenţiale, cum  ar fi glutenul, care ajută la fabricarea pâinii“, spune fermierul.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite