Slobozia: Acţiune de amploare pe şosele din Ialomiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transportatorii care străbat şoselele din judeţ au fost traşi la răspundere de poliţişti. Peste 155 de şoferi au fost prinşi în ilegalitate.

Efectivele de poliţie au acţionat pe Autostrada Soarelui, în punctul de taxare de la Feteşti, pe DN2A, Slobozia – Constanţa, şi staţia de taxare instalată pe podul de la Giurgeni.

Acţiunea de amploare a oamenilor legii a vizat legalitatea transportului de mărfuri şi persoane, care se desfăşoară pe aceste artere.

Cele mai grave abateri de la lege le-au săvârşit doi conducători auto, traşi pe dreapta pe Autostrada A2. Primul a fost prins că deţinea în maşina sa hrană pentru animalele de companie, în valoare de 65.000 de lei, pentru care nu avea documente de provenienţă.

Tot pe A2, a fost oprit şi un conducător auto care venea de la Constanţa şi voia să ajungă la Slatina, cu o cisternă de 24 de tone plină cu motorină. Nici acesta nu avea documnte de provenienţă a mărfii pe care o transporta.

Pe numele celor doi au fost întocmite note de constatare, iar în acest moment cei doi sunt cercetaţi de către oamenii legii

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite