Slobozia: „A fost scriitor, nu?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Perlea a fost cel mai mare muzician al Bărăganului
Ionel Perlea a fost cel mai mare muzician al Bărăganului

Astăzi se împlinesc 110 ani de la naşterea lui Ionel Perlea cel mai mare muzician al Bărăganului. Cu toate acestea, în comuna natală, Ograda, puţini îşi mai aduc aminte de el. Cu toate că trec zi de zi pragul casei memoriale a  celebrului muzician, oamenii abia dacă ştiu cine a locuit acolo. Chiar şi bătrânilor satului le-a fost greu să-şi amintească de Ionel Perlea. 

Cine e Ionel Perlea?

În satul natal al lui Ionel Perlea, cel mai mare compozitor şi dirijor care a reuşit să facă faimos Bărăganul peste hotare, oamenii s-au schimbat ca toate cele ale vremii. Preocupaţi de problemele mărunte ale vieţii lor, de zi cu zi, localnicii din Ograda l-au uitat pe muzician. Când aud numele „Perlea“ tresar şi stau puţin pe gânduri ... parcă le-ar spune ceva, dar nu sunt siguri dacă e vorba despre un pictor sau vreun scriitor. Cunosc, însă, că la ei în sat există casa în care misteriosul domn Perlea s-a născut acum 110 ani şi a crescut.

image

Luminiţa Soare (36 ani) era în curte şi spărgea lemne pentru foc. Femeia şi-a amintit că a mers la casa memorială a lui Ionel Perlea, o singură dată, când era elevă.Prea multe lucruri nu i-au rămas întimpărite în minte. Tot ce poate rememora, de atunci, sunt cele câteva tablouri pe care le-a văzut pe pereţi şi pianul mare, dosit într-un colţ. Cu toate acestea, femeia este de părere că cel mai mare muzician al Bărăganului s-a afirmat în lumea întreagă, datorită operelor literare pe care le-a scris. „A scris ceva, dar nu îmi dau seama acum pe moment să vă spun ce. A fost un om destul de mare, de asta sunt sigură“, spune femeia emoţionată.

Când sunt întrebaţi de Ionel Perlea, minţile oamenilor, care merg pe uliţele satului, parcă sunt ferecate cu lacăte, care cu greu pot fi deschise. Ajunsă la anii senectuţii, Constanţa Protopopescu ( 70 ani) a refuzat să creadă că marele muzician s-a stins din viaţă acum 40 de ani. „Dar de ce mă întrebaţi de el? E cumva bolnav, sau ce a păţi? A murit? Vai săracul nu pot să cred aşa ceva. Cum să moară?“ a început bătrâna să se întrebe contrariată.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia !

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite