Slobozia: 11 persoane cercetate pentru delapidare, înşelăciune, complicitate la înşelăciune şi fals în declaraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de investigare a fraudelor cercetează 11 persoane cu vârste cuprinse între 24 şi 42 ani pentru vânzările multiple ale unor suprafeţe de teren arabil.

În fapt, un bărbat şi o femeie în vârstă de 33 şi, respectiv, 35 ani, ambii domiciliaţi în municipiul Brăila, angajaţi ai unei societăţi comerciale din localitate, au ridicat şi folosit în interes propriu, pe parcursul mai multor ani, suma de peste 100.000 lei de la această firmă, sumă reprezenta plăţi duble şi triple pentru aceeaşi suprafaţă de teren, inducând astfel în eroare societatea comercială şi mai multe persoane care intenţionau să vânda teren arabil.

Un colaborator al societăţii, în vârstă de 29 ani, din municipiul Slobozia, nu a respectat clauzele şi obiectul contractului, încasând un comision de la firma în cauză pentru tranzacţiile efectuate, deşi terenurile identificate de acesta erau vândute anterior, nefiind libere de sarcini şi având restricţii de transfer de proprietate. De asemenea, a indus în eroare mai multe persoane, determinându-le să semneze de două ori împuterniciri şi procuri de vânzare ale unor terenuri agricole.

Racolau vârstnici

Tânărul de 29 ani a „instruit” alţi opt bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 42 ani, domiciliaţi în localităţile Slobozia, Andrăşeşti şi Căzăneşti, pentru a racola persoane înaintate în vârstă, cu o slabă pregătire, din comunele de pe raza judeţului Ialomiţa, pentru a le determina, sub diverse pretexte, să semneze de două sau mai multe ori împuterniciri şi procuri de vânzare ale unor terenuri arabile.

Cele 11 persoane sunt cercetate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, delapidare, complicitate la înşelăciune şi fals în declaraţii sub diferite participaţii.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite