Sara Maria Coman, cea mai tânără dansatoare din Slobozia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este cea mai mică membră a cercului de dans din cadrul Palatului Copiilor din Slobozia. Deşi are doar trei ani, a dansat în mai multe spectacole, unde a avut de fiecare dată doar rolul principal.

Micuţa Sara se pregătea de repetiţii. Îmbrăcată într-o rochiţă de balerină, asculta cu mare atenţie indicaţiile coregrafei sale. Câteva zeci de secunde mai târziu, începe muzica. Ca o adevărată artistă, micuţa simte vibraţiile cântecului şi începe să se mişte cu graţie. Avea de repetat paşii pentru un spectacol organizat cu ocazia deschiderii noului an şcolar. Trebuia să mişte un cerc în jurul corpului. Pentru un copil ca ea, nimic nu a fost complicat. A urmărit mişcările profesoarei şi le-a respectat întocmai. După câteva încercări, a reuşit să învârtă cercul.

Părinţii au îndemnat-o să danseze


Sara ia o pauză. Se alintă în braţele mamei sale şi se odihneşte. Cere, apoi, un pahar cu apă şi bea cu poftă. Coboară din braţele mamei şi merge să se privească în oglindă. Părinţii săi au fost cei care i-au cultivat dragostea pentru dans. Au observat că, de fiecare dată când este muzică la televizor, micuţa Sara începe să danseze şi asta indiferent de melodia care se auzea în boxe. Aşa că s-au hotărât ca fetiţa să îşi modeleze, încă de mică, aptitudinile pe care le are. A fost înscrisă la cercul de dans de la Palatul Copiilor din Slobozia. Chiar dacă este cea mai tânără componentă a cercului, fetiţa îi întrece pe copiii care sunt mult mai mari ca ea. Are talent şi se vede. „Pe mine, mama m-a adus aici, la dansuri. Îmi place foarte mult să dansez şi doamna profesoară se poartă bine cu noi şi ne învaţă lucruri multe“, spune fetiţa, în timp ce se încalţă cu pantofii de balet.

Mai stă câteva secunde şi, apoi, face alte piruete în faţa oglinzii. Pe chipul său gingaş de copil, se vede clar că îşi doreşte să devină cea mai renumită dansatoare. Exersează fără încetare, deşi are numai trei ani.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite