Slobozia: Salariu de bugetar cu 15 ani vechime: 270 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reducerea cu 25% a salariilor îi lasă pe angajaţii de la stat fără bani de mâncare şi cu datorii. Bugetarii abia dacă au cu ce să îşi asigure traiul zilnic.

Luna trecută, o angajată a Consilului Judeţean Ialomiţa a primit 270 de lei salariu. Femeia a rămas fără cuvinte în momentul în care a primit fluturaşul de salariu. Înglobată în datorii, ea riscă să rămână pe drumuri.

Buzunarele bugetarilor au fost puternic lovite de reducerea cu 25% a salariilor.   Deşi abia făceau faţă cheltuielilor pe care le aveau, agajaţii de la stat trebuie să stângă cureaua la maximum. Unii dintre ei abia se descurcă cu banii pe care îi primesc.

Salariu de mizerie

În această situaţie este şi Valerica Stanciu (48 ani). Angajată pe postul de îngrijitor la Consiliul Judeţean Ialomiţa de mai bine de 15 ani, femeia a primit la începutul lunii un salariu de numai 270 de lei.
„Am muncit o lună întreagă de pomană. Când am citit fluturaşul de salariu, mi-a venit să plâng. A fost ca un şoc pentru mine“, a spus femeia, dezamăgită de felul în care a fost renumerată.

Acum câteva luni, femeia primea un salariu de 700 de lei. Acum, plăteşte la CAR 140 de lei pe lună, primăria îi opreşte 115 lei pentru impozitul pe casă, iar în urma măsurilor de austeritate salariul i-a fost redus cu 175 de lei. Acum, leafa ei a ajuns la 270 de lei.

Împrumut la CAR

În urmă cu şase luni, Valerica Stanciu se afla în imposibilitatea de plată a datoriilor pe care le avea la întreţinere. Acumulase o restanţă a de aproximativ 2.000 de lei. „Când intram în scara blocului şi vedeam numele meu trecut pe lista datornicilor, îmi venea să intru în pământ de ruşine“, îşi aminteşte femeia. Fără vreun sprijin, a căutat o soluţie, aşa că s-a împrumutat la Casa de Ajutor Reciproc. Avea nevoie urgentă de bani pentru a-şi achita întreaga datorie. Ca să dea înapoi suma pe care împrumutat-o, a fost de accord ca în fiecare lună să i se oprească din salariu 140 de lei.

„Am cerut ca datoria la CAR să mi-o treacă pe ştatul de plată. Dacă nu făceam asta, cu siguranţă mă alegeam cu o datorie şi mai mare. E tare greu să te descurci în ziua de astăzi“, spune femeia deznădăjduită.

Citiţi mai multe în ediţia de mâine a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite