Pompierul care a provocat tragicul accident de circulație din comuna Gheorghe Doja a fost arestat preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistrații au decis în urmă cu puțin timp ca fostul angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență să fie trimis după gratii pentru 29 de zile. Acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi refuz de recoltare probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În noaptea de Revelion, Ionuț Dumitru în vârstă de 33 de ani a petrecut alături de mai mulți prieteni în localitatea Gheorghe Doja. Surse neoficiale susțin că la un moment dat acesta ar fi început să îi facă avansuri soției unuia dintre colegi. Ar fi izbucnit un scandal, iar Ionuț Dumitru a fost dat afară de la petrecere.

Supărat și în stare avansată de ebrietate, acesta s-a urcat la volanul mașinii și  a demarat în trombă. În timp ce gonea cu viteză și cu farurile stinse pe strada principală din comuna Gheorghe Doja, a intrat în plin într-un grup de patru tineri care mergeau pe marginea șoselei.

Unul dintre băieți, în vârstă de 21 de ani nu a mai avut nicio scăpare. Familia este sfârșită de durere. Era singurul lor copil. Mâine acesta va fi condus de rude și prieteni pe ultimul drum.

Întreaga suflare din Gheorghe Doja se roagă și speră ca o minune să o readucă la viață pe prietena acestuia, în vârstă de 15 ani.


Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite