O femeie din Slobozia şi-a găsit casa arzând în această dimineaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul a izbucnit într-un apartament de pe Strada Lacului
Incendiul a izbucnit într-un apartament de pe Strada Lacului

Locatarii de pe Strada Lacului din Slobozia au fost treziţi dis de dimineaţă de sirenele pompierilor şi ale poliţiei. Pe ferestrele unui apartament de la etajul şapte ieşea un nor gros de fum. Oamenii au coborât speriaţi din locuinţe.

Proprietara apartamentului fusese plecată peste noapte la fiul său pentru a avea grijă de nepotul în vârstă de trei ani. Când a sosit acasă de dimineaţă şi-a găsit mobilierul din dormitor în flăcări şi casa invadată de fum.

Îngrozită femeia a sunat la 112 şi a cerut ajutorul pompierilor. Aceştia s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială cu apă şi spumă şi au reuşit să stingă relativ repede incendiul.

Speriaţi vecinii femeii au coborât în stradă

“Locuiesc la scara vecină. Am auzit maşinile pompierilor şi am ieşit să văd despre ce este vorba. Nu ştiu cine stă în acel apartament. Sper ca nimeni să nu fi păţit nimic” a spus Ion Costea (70 de ani), locatar al blocului.

Din primele cercetări, pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit de la un corp de iluminat supraîncălzit.

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite