Mircea Cărtărescu: „Mi-aş fi dorit să fac sex în 3“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cărtărescu a împărţit zeci de autografe la salonul de carte foto: M Iosif
Cărtărescu a împărţit zeci de autografe la salonul de carte foto: M Iosif

Timp de două ore, Mircea Cărtărescu a dialogat, ieri, cu publicul slobozean, nefiind ocolite nici răspunsurile care vizau dragostea, sexul sau chiar programa școlară actuală. Un moment inedit și care a făcut să roșească mulți obraji prezenți în sală a fost atunci când un spectator l-a întrebat pe Mircea Cărtărescu dacă povestioarele erotice din cartea „De ce iubim femeile“ sunt inspirate din viața sa personală.

O sală de expoziții plină de oameni care murmurau versuri sau citate din opera scriitorului, priviri aruncate pe furiș la cărțile aranjate pe pereți și emoții care pluteau în jurul fiecărei persoane prezente. Așa a fost întâmpinat la Slobozia Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai apreciați scriitori români contemporani. Mulțimea de oameni strânsă în jurul său, l-a emoționat de când a pășit pragul sălii de festivități. „Decât să vă aduc cărți, mai bine vă aduceam scaune, pentru că văd că mulți dintre voi stați în picioare și mă simt stânjenit“ a declarat, vizibil emoționat, Mircea Cărtărescu.

Incursiune în lumea cuvintelor


După o scurtă prezentare literară făcută de directorul Salonului Anual de Carte, Mihaela Racovițeanu, scriitorul a făcut ce știe mai bine: s-a jucat cu vorbele frumos croite, ce au fascinat publicul prezent. „M-am apucat de scris în anii liceului, când scriam poezii într-un jurnal. De multe ori, mi-l găseau părinții și mă făceau să mă simt prost când le citeau la masă“, spune Mircea Cărtărescu. În opinia scriitorului, un poet are „termenul de garanție“ fixat la șapte ani, când poate atinge apogeul, așa cum s-a întâmplat cu Eminescu sau Nichita Stănescu. „Un prozator este la genunchiul unui poet din punct de vedere al creativității și zbuciumului. De asemenea, nu poți deveni prozator dacă nu ai fost poet“, spune scriitorul.

„Din păcate, nu am făcut sex în trei“

Un moment inedit și care a făcut să roșească multe obrazuri prezente în sală a fost atunci când un spectator l-a întrebat pe Mircea Cărtărescu dacă povestioarele erotice din cartea „De ce iubim femeile“ sunt inspirate din viața sa personală. Deloc deranjat de această întrebare, scriitorul a punctat energic. „Din păcate, nu am făcut sex în trei, exact cum se întâmplă în carte, deși, poate, mi-aș fi dorit. Nu ne este dat chiar tot ce dorim“, a spus, zâmbind, scriitorul. Odată spartă gheața cu acest răspuns, întrebările ce vizau erotismul în literatură au început să apară, la fel ca și răspunsurile scriitorului.

„Sexul este frumos atât în forma sa soft, adică dragostea, cât și în varianta hard, cu tot ce presupune ea. De asemenea, nu aș vrea să supăr vreun bărbat prezent în sală, dar o spun cu toată convingerea că femeile sunt partea bună a umanității, pe când noi, bărbații, suntem prea plini de hormoni, pentru a fi buni“ a declarat Mircea Cărtărescu.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite