Slobozia: Lorena Stoica, pictoriţa pasionată de modă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lorena este în ultimul an de gimnaziu, la o clasă de pictură şi vrea să urmeze o carieră în arhitectură. Cu toate acestea, este pasionată de design vestimentar şi vrea să-şi creeze propriile haine.

Lorena Stoica este una dintre elevele eminente ale Liceului de Artă din Slobozia şi, deşi vrea să urmeze o carieră în arhitectură, este foarte atrasă de lumea modei. În timpul liber, desenează şi face schiţele diverselor articole de îmbrăcăminte pe care, într-o zi, ar vrea să şi le croiască.

Pictură din întâmplare

Lorena trebuia să intre la o clasă de muzică, însă întâmplarea a făcut ca adolescenta să ajungă la desen. În scurt timp, şi-a dat seama că este pasionată de arta plastică şi a rămas dăruită acestei pasiuni. „Părinţii mei cunoşteau pe cineva de la muzică, însă o greşeală a făcut să intru la desen. Nu regret nicio clipă acel moment, pentru că îmi place la nebunie ceea ce fac“, mărturiseşte tânăra.

A participat la diverse concursuri de pictură, atât pe plan local, dar şi naţional şi internaţional. Picturile sale au ajuns până în Egipt, Italia sau Belarus. A câștigat aprecierile juriilor internaţionale, adjudecându-şi locul al II-lea la un concurs internaţional de pictură, organizat în Belarus. Pe plan local, a câştigat mai multe concursuri, câteva dintre acestea şi la pictat icoane. Anul trecut, s-a remarcat la concursul „Elev în comunism“, care a avut ca temă uniformele școlare, în perioada Epocii de Aur. De-a lungul timpului, Lorena a avut mai multe expoziţii, ultima chiar luna aceasta, la Centrul Cultural UNESCO Ionel Perlea.

Vrea să devină arhitect


În fiecare luni, Lorena face şase ore de pictură şi să pregăteşte intens pentru examenul de admitere la liceu. „Noi, copiii care vrem să continuăm pe aceeaşi filieră, facem pregătire intensă, disecând natura statică în creion şi personaje în perspectivă, în culoare“.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia !

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite