Liliana Anghel - Chimista de la Liceul de Artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deşi are talent muzical, Lilianei îi place chimia foto. A.B.
Deşi are talent muzical, Lilianei îi place chimia foto. A.B.

Este una dintre cele mai bune eleve ale Liceului de Artă Ionel Perlea din Slobozia şi deţine un palmares impresionant de premii şi medalii.

Timp de mai bine de opt ani, a luat lecţii de vioară, iar în ciclul gimnazial a cântat la pian. De trei ani, cucereşte rând, pe rând toate redutele concursurilor de chimie.

A studiat vioara

Liliana s-a înscris în clasa întâi la o clasă de muzică. A studiat vioara până când a intrat la liceu. Totodată, începând din clasa a V-a, a luat, în paralel, şi lecţii de pian.

Deşi se acomodase cu cele două instrumente, adolescenta a renunţat la profilul vocaţional şi a trecut într-o altă clasă. „Îmi place muzica şi, mai ales, pianul, însă am considerat că nu-mi pot face un viitor din asta şi am trecut la cultură generală“, spune Liliana Anghel, care nu regretă nicio secundă alegerea făcută.

De-a lungul timpului, a câştigat numeroase concursuri judeţene şi regionale la matematică, română şi chimie, însă cel mai valoros rezultat obţinut este, în opinia ei, premiul special câştigat anul trecut, la olimpiada naţională de chimie. Are acasă un adevărat arsenal de premii, însă întotdeauna îşi doreşte mai mult.

„Sunt o fire ambiţiosă şi, de regulă, îmi propun să îmi îmbunătăţesc performanţele de fiecare dată când am ocazia“, mărturiseşte Liliana.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia !

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite