Slobozia: Peste 2.700 de ialomițeni au declarat război gunoaielor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înarmați cu mănuși, saci de plastic și mult entuziasm tinerii însoțiți de părinți și profesori au adunat mormane de gunoi din toate zonele județului. Numai în municipiul Slobozia au fost „înregimentate“ peste 1.000 de persoane, care au ecologizat toate zonele orașului, mai ales periferia.

„Avem peste 2.700 de voluntari şi ne situăm pe locul opt în ţară. Avem echipe în tot judeţul şi, cu siguranţă, după această zi vom trăi într-un mediu mai curat“, spune Letiţia Petcu, coordonatorul proiectului Let’s do it Romania.

După două ore de muncă asiduă, s-au strâns tone de deșeuri care au fost colectate de reprezentanții firmelor de salubrizare. Acțiunea de ecologizare se va desfășura toată ziua, până spre seară.

GALERIE FOTO/CLICK AICI!

Cele mai multe gunoaie au fost pe malul Ialomiţei, dar şi în parcările situate pe drumurile care tranzitează judeţul. „Noi ecologizăm drumul dintre Slobozia şi Bucu şi am consumat deja sacii care ne-au fost repartizaţi. Cel mai mult am adunat din parcarea tiriştilor“, spune Adrian Oprescu, unul dintre voluntarii proiectului de curăţenie generală.

Mai multe zeci de mii de saci pentru gunoi au fost împărţiţi ecologiştilor, zece mii dintre aceştia doar în capitala de judeţ.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite