Iuliana Fecioru, tinereţe în slujba dreptăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost condusă la Şcoala de Poliţie de o dorinţă arzătoare: aceea de a fi asemeni tatălui său, fost militar. În acest moment este ajutorul purtătorului de cuvânt al Poliției ialomițene. A ştiut dintotdeauna că îşi doreşte să devină poliţist, însă în anul în care a terminat liceul, a avut parte de o surpriză neplăcută. A aflat că în acea vară nu se va mai susţine examenul de admitere la Şcoala de Poliţie din

S-a văzut nevoită să se reorienteze rapid şi s-a înscris la o facultate din Constanţa. Încă de la primele cursuri, a realizat ca profilul ales, Ecologie şi Protecţia Mediului, nu i se potriveşte deloc. A mers totuşi înainte până anul următor, când vestea că au fost scoase la concurs 700 de locuri la Şcoala de Agenţi Vasile Lascăr Câmpina, avea să îi schimbe radical viitorul.

Şi-a depus dosarul la Şcoala de Poliţie şi s-a apucat serios de învăţat. În paralel s-a pregătit intens timp de o lună pe stadionul din Slobozia pentru probele sportive. Făcuse atletism în şcoala generală şi baschet în liceu însă concurenţa era mare, circa 6000 de candidaţi pentru 700 de locuri. Asta nu a făcut decât să o ambiţioneze şi mai tare.

Anii de şcoală

Îşi aminteşte cu plăcere de anii de şcoală, chiar dacă se trezeau la ora 6 dimineaţa şi aveau un program foarte strict.

În grila școlară, viitorii poliţişti erau obligaţi să urmeze câteva stagii de practică în judeţul de domiciliu. Iuliana a fost repartizată la Biroul de Poliţie Rurală, luând parte alături de tutorele său la toate intervenţiile la care acesta era solicitat.

Primul loc de muncă

Cei doi ani de şcoală au zburat parcă, iar Iuliana a trecut cu brio de examenul final, reuşind să obţină cea mai mare medie din Ialomiţa. Aceasta i-a dat dreptul să îşi aleagă localitatea în care avea să activeze pe viitor. A ales comuna Griviţa, postul cel mai apropiat de casă.


După două luni, Iuliana Fecioru este transferată la Postul de Poliţie Cosâmbeşti, iar la terminarea perioadei de tutelă de şase luni, devine ajutorul purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

„Primul contact cu camera video a fost emoţionant. Îmi amintesc primul accident de circulaţie. Era trei dimineaţa, iar eu dădeam un interviu pentru un post de televiziune. Murise un tânăr acolo. Am fost foarte impresionată, nu am putut să ma uit la băiatul încarcerat în autoturism“, povesteşte agentul Iuliana Fecioru.
Citește mai multe amănunte în săptămânalul ADS Ialomița!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite