Ion Tămârjan, proxenetul fraților Negoiță?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Terra“ este acuzat că şi-ar fi obligat colaboratoarele să întreţină relaţii sexuale cu nume grele din politică
„Terra“ este acuzat că şi-ar fi obligat colaboratoarele să întreţină relaţii sexuale cu nume grele din politică

Procurorii susţin că oameni de afaceri şi nume grele din showbiz au apelat la serviciile sexual ale fetelor care lucrau la agenţia de modeling condusă de Terra.

Ion Tămârjan este acuzat că, sub paravanul unei agenţii de modă, racola fete şi le oblige să se prostitueze. Din rechizitoriul întocmit de procurori, reiese că multe fete din agenția de modele au avut drept clienți artiști, politicieni sau oameni de afaceri, fiind vehiculate numele lui Adrian Enache, al fraților Negoiță sau al lui Cristian Bivolaru.

Ion Tămârjan (34 ani), născut și crescut în Slobozia, a pus bazele agenției Star Models în anul 2001, agenție care a cooptat, în primă fază, tinere fete din Ialomița, pe care le propulsa la concursurile de miss din județ. După câțiva ani de ucenicie în inima Bărăganului, cel cunoscut sub numele de Terra și-a lărgit orizonturile și în București, dar și în alte orașe ale țării, de unde racola fete pentru agenţia de modelling.

În umbra lui Negoiţă

„Eu am lucrat cu Terra încă de când a pus bazele acestei agenții. Avea sucursale la Slobozia, Fetești, Țăndărei și Călărași. Am mers cu el la multe prezentări de modă din Ialomița și Călărași și, mai apoi, prin București. Pot să vă spun cu mâna pe inimă că din punctul meu de vedere s-a comportat exemplar cu noi“, spune Mihaela, unul din manechinele care au făcut parte din Star Model Agency, în perioada 2002-2008.

Mai mult decât atât, tânara ne-a declarat că în vara lui 2008 a participat la un concurs de miss chiar la Rin Grand Hotel, proprietatea fraților Negoiță, dar lucrurile s-au derulat cât se poate de normal. „Am fost găzduite la acest hotel timp de o săptămână. Acolo, ne-am întâlnit și cu Robert Negoiță, care mai asista pe la repetițiile noastre, dar, în afară de un simplu «bună», nu l-am auzit să ne zică altceva. Iar Terra nu ne-a dat niciodată nimic de înțeles că ar vrea și altceva de la noi, decât să defilăm pe podium“, declară Mihaela.

Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidinului „Adevărul de Seară“ Slobozia !

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite