În Piaţa Mare din Slobozia, au apărut mieii de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pregătirile pentru  sărbători au intrat în linie dreaptă şi la Slobozia. Astăzi, comercianţii au adus în Piaţa Agroalimentară din oraş primii miei de Paşte. Cu toate acestea, criza i-a alungat pe cumpărători de lângă ţarcurile special amenajate în care erau ţinute animalele.

Nici nu-i de mirare că oamenilor le-a fost peste mână să cumpere.  Preţul unui kilogram de carne de miel viu costă 20 de lei. Dezamăgiţi, vânzătorii au privit cum potenţialii clienţi veneau, se uitau la preţ, iar,  apoi, îşi vedeau de drum în continuare.

„Stau aici de azi-dimineaţă şi nu am vândut decât trei miei. Dacă nu scăpăm de marfă, o vom duce la abator“, a spus Ilona Buzoianu (23 de ani), unul dintre comercianţi.

„Aşteptam să scadă preţurile“


 Gheorghe Ioan (58 de ani) a mers la ţarcul special amenajat unde se vindeau mieii şi nu s-a încumetat să cumpere. În speranţa că preţurile se vor mai micşora, omul şi-a propus să mai aştepte câteva zile.

„Pot să cumpăr miel şi în Vinerea Mare, că nu mă grăbesc. Sunt convins că până atunci mai lasă şi oamenii aştia la preţ“, a declarat bărbatul.
Deşi cumpărătorii au fost alungaţi de preţurile ridicate, mieii din piaţă au fost, însă, atracţia copiilor care şi-au însoţit părinţii sau bunicii la cumpărături. Micuţii s-au oprit în drum pentru a admira animalele.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite