FOTOGALERIE Artă printre zăbrele: femeia desenată de un pușcăriaș închis pentru omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Virgil Slăvilă este un artist desăvârşit
Virgil Slăvilă este un artist desăvârşit

Condamnat pentru omor în urmă cu 10 ani, deţinutul Virgil Slăvilă, în vârstă de 38 de ani, şi-a redescoperit în spatele gratiilor talentul artistic. Ieri, în incinta Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perpeal", el le-a arătat tuturor creaţiile sale, în cadrul unei expoziţii inedite.

Vernisajul expoziţiei lui Virgil Slăvilă a avut loc sub mesajul „Dincolo de prejudecăţi". Emoţionat, artistul din sptalele gratiilor şi-a primit invitaţii cu braţele deschise şi le-a vorbit tuturor despre pasiunea sa pentru artă.

A învăţat să deseneze în urmă cu foarte mult timp în Constanţa natală, urmând cursurile Şcolii Populare de Artă din oraş.
După un lung proces a ajuns să fie încarcerat la Penitenciarul Slobozia, iar aici a avut destul timp cât să poată da frâu liber imaginaţiei şi s-a apucat să facă artă.

Expoziţia de artă a deţinutului Virgil Slăvilă

„În spatele gratiilor, atmosfera este foarte apăsătoare, de aceea am decis să fac ceva pentru sufletul meu. Îmi place foarte mult să desenez", a spus Virgil Slăvilă.

Tema centrală: femeia

Aşezate frumos pe pereţii albi ai sălii unde a avut loc expoţizia, creaţiile lui Virgil Slăvilă vorbeau despre frământările interioare ale celui ce le-a realizat. Toate desenele sunt făcute în creion şi surprind femeia în diferite ipostaze. Motivele pentru care şi-a ales această muză le spune chiar artistul.

Desenele realizate de Virgil Slăvilă

„Îmi plac foarte mult femeile. Consider că femeia este cea mai de preţ fiinţă din lume. Vreau să o cinstesc şi  de aceea am făcut-o să fie prezentă în toate desenele mele", a spus artistul, cuprins de emoţie.

Tablourile transmit stări

La evenimentul de ieri, au luat parte artişti plastici ialomiţeni, critici de artă dar şi pshiologi. Toţi dintre ei au scos în evidenţă faptul că desenele lui Virgil Slăvilă sunt pline de simboluri subliminale, care relevă zbuciumul interior al creatorului.

„Fiecare desen ne spune despre ceea ce simte Virgil Slăvilă. În toate creaţiile artistul şi-a pus o parte din sufletul său", a declarat Amalia Dincă, critic de artă.


Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite