Slobozia: Doar câţiva sindicalişti şi-au cerut drepturile în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestul organizat de confederaţia sindicală a adunat doar o mână de oameni. Urmarea: protestul s-a transformat în pichetare

Sindicaliştii care au ieşit în stradă şi au scandat lozinci împotriva actualei guvernări au fost foarte nemulţumiţi de faptul că protestul lor nu s-a bucurat de o participare mai numeroasă.

O mână de protestatari

Doar 50 de sindicalişti au ieşit, ieri, în stradă, în încercarea de a se face auziţi de guvernanţi. Aşa se face că anunţatul protest al Cartel Alfa s-a transformat în pichetare. „Mă aşteptam să fie mult mai multă lume nemulţumită şi să iasă în stradă, pentru a îşi cere drepturile. Dar se pare că oamenii sunt mulţumiţi şi preferă să stea acasă. Cine e cu adevărat revoltat iese în stradă. Cine nu, stă după perdea şi zice: «ce mai fac ăia acolo? Dacă ei căştigă ceva, beneficiem şi noi»“, a declarat Romulus Gherghina, liderul Cartel Alfa Ialomiţa. Sindicaliştii membrii ai Cartel Alfa sunt nemulţumiţi, în primul rând, de reducerea cu 25% a salariilor din sistemul bugetar. Totodată, prin pichetarea de ieri, aceştia şi-au exprimat nemulţumirea şi faţă de modificarea legii pensiilor şi au cerut guvernanţilor să nu modifice actuala bază de calcul a pensiilor.
Citiți mai multe amănunte în ediția de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite