Cum virezi 2% din impozit?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Această sumă reprezintă un sprijin acordat de către contribuabili tuturor organizaţiilor care nu realizează profituri. Fiecare persoană decide dacă oferă sau nu această sumă entitţilor nonprofrit. Mai mult, lor nu le este percepută o taxă suplimentară.

Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din impozit pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţeaza şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.

Acestă prevedere a intrat în vigoare în ţara noastră în urmă cu aproximativ cinci ani. Cu toate acestea puţini sunt cei care cunosc felul în care pot dona cei 2%.
Persoanele trebuie să ştie faptul că pentru a face acest lucru nu sunt nevoite să plătească taxe separate, faţă de cele pe care le au de plată. Sumele se retrag din valoarea impozitului aplicat deja, care reprezintă 16%.

„Contribuabilii trebuie să înţeleagă faptul că ei nu trebuie să plătească un impozit separat pentru a ajuta entităţile nonprofit. Cei 2% se retrag din impozitul pe care l-au plătit deja. Această explicaţie o oferim tuturor celor care au dubii în privinţa acestui impozit“, susţine Liliana Ciomârtan, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Finanţe a Judeţului Ialomiţa.

Cum distribuim banii?

Fiecare contribuabil îşi rezervă dreptul de a ceda cei 2% sau nu. În funcţie de felul în care îşi realizează veniturile, cei  care sunt de acord să ajute organizaţiile nonprofit trebuie să completeze anumite formulare speciale. Astfel, salariaţii trebuie să meargă la ghişeele administraţiile fiscale şi să completeze Formularul 230.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite