Cum a scăpat „Patriarhul“ de plutonul de execuţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părintele Arsenie Papacioc, supranumit şi Patriarhul Dobrogei a venit pe lume în satul ialomiţean Misleanu. Experienţa mistică trăită de duhovnic le-a întârit localnicilor din satul său natal credinţa în Dumnezeu.

Chiar dacă timpul care a trecut măturând totul în calea sa, pe strada unde părintele Arsenie Papacioc s-a născut şi a copilărit, mai sunt şi oameni care îşi amintesc de  acele vremuri.

Apropiată a familiei medicului Vasile Papacioc, bătrâna Elena Gheorghe (74 de ani) avea 11 ani în momentul în care l-a cunoscut pe viitorul „patriarh al oamenilor simpli“. Locuia la doar două case de casa boierească în care a venit pe lume duhovnicul.

image

Femeia îşi aminteşte şi de momentul în care duhovnicul, care şi-a trăit cea mai mare parte din viaţă pe meleaguri dogrogene, a fost aruncat în închisorile comuniste. Totul s-a întâmplat din cauza unor presupuse legăruri pe care atât părintele Arsenie, cât şi un frate mai mare de-al său,  le-ar fi avut cu legionarii mareşalului Ion Antonescu.

„Atunci şi-a dat el seama că Dumnezeu trebuie cinstit şi a decis să se călugărească. Ne-a povestit că tremura din tot corpul şi îi dădeau lacrimile în momentul în care şi-a văzut fratele cum este omorât“, rememoreză bătrâna.

Află întreaga poveste a duhovnicului din paginile săptămânalului „ADS Slobozia“, distrubuit la chioşcurile de ziare din întreg judeţul !

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite