Cerşetor ialomiţean, expulzat din Franţa: „Întindeam mâna la trecători şi le ziceam «Bonjour, madame!»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expulzat de francezi, Puiu Moise s-a întors în Bărbuleştiul natal foto: Mădălin Sofronie
Expulzat de francezi, Puiu Moise s-a întors în Bărbuleştiul natal foto: Mădălin Sofronie

Luna trecută, 60 de ţigani dintr-o comună ialomiţeană au fost trimişi acasă de autorităţile franceze după ce au fost prinşi la cerşit

Citeşte şi: VIDEO France24: Cum se întorc în Franţa ţiganii expulzaţi de Sarkozy

Romii din comuna ialomiţeană Bărbuleşti aşteaptă cea mai bună ocazie pentru a se întoarce la cerşit pe bulevardele pariziene. Acolo şi-au lăsat pirandele şi purdeii. Atunci când nu cerşesc sau spală parbrize, puradeii învaţă câteva cuvinte din limba lui Voltaire.

Cerşetori, foto 3

Puradeii s-au întors pe străzile înfundate din Bărbuleşti

Bilet spre Franţa, doar dus

Puiu Moise (44 ani) a fost expulzat de curând din Franţa. Până acum ceva vreme, cerşea pe Champs Elysees, în Oraşul Luminilor. S-a întors acasă, în bordei, la pirandă şi cei patru puradei. Casa din pământ apoape stă să cadă. Prin acoperiş, plouă ca afară, pereţii sunt scorojiţi, iar locul uşilor a fost luat de preşuri. Mâncarea este gătită sub cerul liber, la un cuptor de pământ. Adăpostul nu este împrejmuit nici măcar cu garduri.

Cerşetori, foto 4

Puiu Moise găteşte sub cerul liber

Călătoria lui Puiu a început acum trei luni. S-a urcat în primul autocar, cu un bilet doar dus, spre Franţa, tocmai la Paris. A început să practice cerşetoria. De fiecare dată, alegea cele mai aglomerate locuri.  Cât era ziua de lungă, străbătea străzile Parisului şi apela la mila trecătorilor. „Poi, ce să făcem şi noi domnu’... Întindeam mâna la trecători şi le ziceam «Bonjour!», iar la femei le ziceam «Bonjour, madame!». Am cerşit, da’ nu mi-e ruşine să zic asta“, spune Puiu. Zilnic, din cerşit, strângea aproximativ 20 de euro. În cele două luni, cât a stat acolo, a trimis în ţară 300 de euro. „Mai mult nu am avut de unde să trimit, că a venit peste noi, ne-a luat şi ne-a pus pe avion şi aşa am ajuns iar acasă“, adaugă ţiganul.

Cerşetori, foto 1

Romii cerşeau pe străzile pariziene

Pe meleaguri pariziene, Puiu stătea împreună cu alţi emigranţi romi într-o tabără improvizată şi dormea într-un cort. Nu îi cunoştea pe oamenii cu care a împărţit acelaşi „acoperiş“, dar s-a înţeles bine cu ei. Când autorităţile au descins în tabăra în care se afla şi el, a fost trimis acasă, fără dreptul de a se mai întoarce vreodată în Franţa.

„Am plecat înainte să mă prindă“

„Je m’apelle Florin Chelu. Je suis du departament Ialomiţa. J’ai ete au France pour voir un emploi“, sunt cuvintele lui Florin Chelu (24 ani), un alt emigrant expulzat înapoi în Bărbuleşti. Legăturile lui cu Franţa sunt mult mai vechi. Prima dată, a plecat peste hotare când avea doar 14 ani. În tot acest timp, a stat numai la Nisa. Acolo, a învăţat limba franceză şi cum să se descurce pe străzi. Stătea în intersecţii şi spăla parbrizele şoferilor francezi. Asta a făcut de când a păşit pentru prima dată în Franţa. Chiar dacă la început primea doar câţiva cenţi, în ultimele luni câştiga  zilnic 50 de euro. „Dădeam pe geamuri cu spumă şi pe urmă ştergeam cu buretele. Oamenii erau mulţumiţi de ce făceam şi nu ne înjurau. Dacă nu primeam bani, ne dădeau de mâncare. Oricum, nu plecam cu mâna goală de lângă maşină“, recunoaşte tânărul.

Cerşetori, foto 2

După ani buni de cerşit în Franţa, Florin Chelu s-a întors în Bărbuleşti

În  momentul în care autorităţile franceze au început expulzarea emigranţilor, Florin Chelu s-a întors de bună voie în Bărbuleşti. „Ce să stau, şefule, să dau declaraţii, să mă pozeze şi să mă aprenteze, cum au făcut cu alţii? Nu am vrut asta şi am plecat înainte să mă prindă. Aştept să se liniştească apele şi mă întorc“, spune Florin. Tânjeşte după viaţa din Franţa. Cu banii pe care îi câştiga, îşi putea permite să îşi ia de îmbrăcat haine de firmă şi brăţări de aur. „În Franţa, îţi puteai lua lucruri bune, mai ales că erau ieftine. La noi, sunt scumpe şi nu sunt originale. Lumea era civilizată şi străzile erau curate“, adaugă tânărul.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite