Stiri din Slobozia

Bazarul şi magazinele second-hand din Slobozia sunt serios afectate de criza financiară

8 decembrie 2011, 09:38 |  Autor: Mădălin Sofronie | 

Cuvinte cheie: Slobozia, Ialomita, bazar, second hand, vanzari,

Comercianții din bazar își așteaptă răbdători clienții

Slobozia

Comercianții din bazar își așteaptă răbdători clienții

 

Faţă de anul trecut, vânzările comercianţilor au scăzut la jumătate. Cumpărătorii se opresc în faţa tarabelor, se uită la preţuri şi apoi pleacă mai departe.

Comercianţii din Bazar  investesc lunar peste 1000 de lei în marfa pe care o au expusă la standuri. Numai că puţini sunt cei cărora le dă mâna să mai cumpere câte ceva. Timpul trece, dar încasările nu cresc deloc. Dimpotrivă, se micşorează de la o zi la alta.

„De la şapte și jumătate sunt aici şi toată vânzarea mea este de 30 de lei. Doar doi clienţi am avut până acum’’, spune cu îngrijorare Caterina Fetecău, o femeie în vârstă de 37 de ani.

Pentru ea, cel mai rău este atunci când trebuie să plătească taxele pentru standul unde îşi expune marfa.

„Mă costă 500 de lei pe lună. Stau şi mă întreb de unde o să-i scot luna asta?” se întreabă vânzătoarea.

Câţiva metri mai în faţă, vinde haine şi încălţăminte Eugenia Bocârnă. Banii pe care îi scoate din comerţ, puţini ce-i drept, sunt singura sursă de venit pentru familia sa.

„Ca să pot să platesc marfa şi taxele pentru stand, am fost nevoită să mă imprumut pe la rude. Aşa ceva nu se poate, criza ne-a lăsat fără clienţi” spune revoltată femeia de 51 de ani.

Şi de second-hand fug clienţii

Nici hainele de la mâna a doua nu mai sunt la mare căutare, aşa cum erau până când criza să lovească puternic în portofelele slobozenilor.
Chiar dacă preţurile lor sunt mult sub piaţă, clienții abia îşi mai pot permite să-şi cumpere câte ceva chiar şi de la second-hand. Şi tarabagiii care vând astfel de haine se vaită că le-au scăzut încasările.

“Vrem să ne mai scadă puţin chiria pentru tarabe, dacă nu avem vânzare nu avem cu ce să o plătim”, spune revoltată domna Mimi.

Cumpărătorii au buzunarele goale

Puterea de cumpărare a locuitorilor din municipiul Slobozia a scăzut foarte mult. Oamenii se plimbă prin faţa tarabelor şi ezită să cumpere, pentru că li se pare prea scump.

Pensionar de mai bine de 6 ani, Marin Dinu ( 59 de ani) nu a mai cumpărat de mult produse din bazar tocmai din cauza preţurilor mari.

„Nici nu poţi să te apropii de tarabe, totul e aşa de scump încât nu îţi dă mâna să iei ceva. Mai merg aşa să ma uit dar în rest... nu mă îndur să scot banii din buzunar” spune pensionarul.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Suceava: Doi falşi comisari de la Protecţia Consumatorilor cer şpagă comercianţilor de îmbrăcăminte second hand

    Trei astfel de agenţi economici au fost „vizitaţi” ieri de falşii comisari, care au făcut presi ...

    Călăraşi: Vânzări record la magazinele second hand

    Hainele second-hand aduse din Germania sunt la mare căutare în magazinele de profil din oraş. ...

    FOTOGALERIE S-a şters „Faţa Gării“

    Pe celebra stradă din Ţăndărei unde, până în anii 80, se afla centrul oraşului,  felinare ...

    Pradătă de hoţi în casa Domnului

    La sfârşitul săptămânii trecute, o bătrână de 66 de ani din Ţăndărei a trecut prin clipe de pa ...

    Slobozia: Pe timp de criză, magazinele second-hand oferă promoții

    Magazinele care vând articole vestimentare la mâna a doua sunt asaltate de clienţii, care stau ...

    Târgu-Jiu: 14 magazine cu haine second-hand au fost amendate

    Hainele vândute gorjenilor nu aveau documente de dezinfecţie. ...

    Victimă a câinilor maidanezi, transportată de urgenţă la Spitalul Matei Balş din Bucureşti

    O femeie din Slobozia a fost transportată de urgenţă, noaptea trecută, la Institutul de Boli I ...

    Iași: De la Cetățuia către cartierul Nicolina (FOTOGALERIE)

    „Adevărul de Seară" Iaşi vă prezintă imagini culese, pe cartiere, din oraşul în care trăim. Pe ...

    Poliţiştii ialomiţeni au salvat din mâinile braconierilor un morun de peste 93 de kilograme

    Poliţiştii din localitatea ialomiţeană Stelnica au dat ieri seară de urma a doi braconieri, din ...

    Târgu-Mureş: Lenjerie second hand pentru oamenii săraci

    Lenjeria este căutată de clienţi şi în magazine second hand. Oferta magazinelor  cuprinde ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole