Slobozia: Fermierii, îngrijorați de capriciile vremii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Culturile înfiinţate în Bărăgan ar putea fi afectate ireversibil de temperaturile extrem de ridicate din ultima perioadă. Pentru moment, însă, agricultorii din Ialomiţa nu sunt îngrijoraţi de starea acestora.

Frământările vor apărea în condiţiile în care canicula va continua să sufoce Bărăganul.

„Canicula a forţat coacerea grâului, dar noi sperăm să nu fi afectat şi calitatea acestuia şi, implicit, a produselor de panificaţie care sunt realizate din grâu. Despre celelalte culturi, putem spune că au avut rezerva de apă necesară, încât să facă faţă temperaturilor extrem de ridicate. Vorbim aici, printre altele, de porumb şi floarea soarelui. Desigur, maturarea acestora este forţată de caniculă, dar sperăm să nu aibă efecte negative“, explică  Marin Nedu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din judeţul Ialomiţa.

Avertizarea cod galben de precipitaţii, emisă de meteorologi, îi nelinişteşte pe fermieri. „Dacă vorbim strict de furtună, nu de grindină, că atunci e dezastru, aceasta ar putea produce culcarea sau căderea grâului aflat într-un stadiu avansat de coacere. Vom vedea ce se va întâmpla zilele viitoare, atunci vom şti mai multe. Dacă nu se prelungeşte avertizarea sau dacă, dimpotrivă, se prelungeşte“, mai spune Marin Nedu.




Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite