Amintiri din studenţie cu Adrian Păunescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Păunescu a decedat în această dimineaţă
Adrian Păunescu a decedat în această dimineaţă

Fost coleg cu regretatul Adrian Păunescu, în perioada 1963-1968, la Facultatea de Filologie din Bucureşti, scriitorul Şerban Codrin rememorează momentele petrecute alături de regretaţii Adrian Păunescu şi Nichita Stănescu.

La finele anilor '60, Adrian Păunescu îi invita acasă pe colegii săi de facultate Nichita Stănescu şi Şerban Codrin. Vroia să urmărească alături de aceştia un meci de fotbal. Televizorul a fost stins după numai câteva minute, iar locul meciului a fost luat de un inedit concurs. Cei trei poeţi aveau să se întreacă vreme de 60 de minute în a aşterne cât mai multe versuri pe hârtie.

Poetul Adrian Păunescu, ultima dată în juriu la Festivalul Mamaia Copiilor din Constanţa

Câştigător avea să fie Adrian Păunescu, care, în decurs de o oră, a umplut patru pagini cu versuri, în vreme ce Nichita Stănescu şi Şerban Codrin au aşternut versuri pe mai puţin de jumătate de pagină. „Fiecare dintre noi am pus pe foaie câteva rânduri. Adrian Păunescu a scris patru pagini de versuri, fără încetare“ , rememorează scriitorul Şerban Codrin.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite