FOTOGALERIE Amara, dulce Amara, în reparaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu gândul la vremurile de glorie ale faimoasei staţiuni, edilii din Amara au introdus în reparaţii capitale tabăra unde veneau pionieri, UTC-işti şi ASC-işti din toată ţara.Singura tabără din judeţul Ialomiţa a fost înfiinţată în urmă cu aproximativ patru decenii de comunişti.

 Pe vremuri, mii de elevi veneau să îşi petreacă vacanţa mare pe malul lacului Amara. Tabăra „Pavilioane“ din staţiunea balneară Amara a fost înfiinţată în anul 1975, printr-un decret privind organizarea excursiilor şi taberelor şcolare, document emis de  Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România.  În Epoca de Aur, sutele de elevi UTC-işti şi pioneri îşi făceau bagajele şi veneau însoţiţi de cadrele didactice să-şi petreacă vacanţa mare în inima Bărăganului.

Timp de aproape două decenii, Girgore Zamfirache (65 de ani) a avut grijă de oaspeţii care veneau din toate colţurile ţării. A fost primul director administrativ al taberei amenajate în incinta staţiunii Amara şi a fost schimbat din funcţie imediat după Revoluţie.

image

„Altele erau vremurile atunci. Veneau copii din toate colţurile ţării să îşi petreacă vacanţa de vară în tabăra noastră de la Amara. Se simţeau foarte bine şi reveneau mereu cu plăcere“, spune fostul director administrativ al Taberei de la Amara.

Primire oficială

Vară de vară, pe poarta vestitei tabere din Bărăgan păşeau peste 3.500 de elevi din toate colţurile ţării. Cei mai dornici să ajungă în Ialomiţa erau şcolarii din judeţele Dâmboviţa, Suceava, Braşov sau Prahova. Aceştia erau cazaţi în cele peste 300 de locuri de care tabăra dispunea în acele timpuri. Mai mult, atunci, cheltuielile erau mult mai mici decât acum.

În medie, vacanţa petrecută în tabără, timp de 14 zile, costa cel mult 415 lei. Statul plătea 75% din sumă, iar părinţii copiilor contribuiau doar 25%. Fostul administrator îşi aminteşte de momentele în care elevii ajungeau în spaţiile în care erau cazaţi. Aceştia erau încolonaţi în careu în faţa pavilioanelor, în timp ce, în acordurile imnului de stat, era arborat steagul Republicii Socialiste România.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite