Alexandra şi Georgiana, surorile care şi-au învins destinul
0
Deşi au avut parte de o copilărie amară petrecută prin centrele de plasament, Alexandra este acum studentă la Facultatea de Limbi Străine din Bucureşti, iar Georgiana este elevă la cel mai bun liceu din Ialomița.
Georgiana şi Alexandra şi-au petrecut primii ani din viaţă în Comarnic, localitatea de origine a tatălui lor. Georgiana avea numai trei ani şi jumătate, iar Alexandra abia împlinise cinci ani când, sătulă de bătăile pe care soţul alcoolic i le administra zilnic, mama lor a decis să îl părăsească.
S-a întors în oraşul natal, Slobozia, însă aici a dat piept cu mari greutăţi financiare.În lipsa unui adăpost şi a unui loc de muncă stabil, mama s-a văzut nevoită să îşi lase fiicele în grija statului. De atunci dumurile celor două surori s-au despărţit. Alexandra şi-a petrecut copilăria în Centrul de Plasament Numărul 2 din Slobozia, iar Georgiana a fost plimbată de la un asistent maternal la altul.
Premianta Alexandra
Nu a avut parte nici de căldura căminului părintesc, dar nici de un mediu prietenos. În Centrul de Plasament Numărul 2 sunt instituţionalizaţi îndeosebi copiii cu deficienţe fizice sau mentale. Alexandra a trebuit să dea piept cu o realitate dură de care nu îi place să îşi amintească. A reuşit să se obişuiască cu ideea că aşa i-a fost scris şi să răzbată singură printre probleme.
“Când îi vedeam pe copiii de acolo, îi mulţumeam lui Dumnezeu că eu sunt sănătoasă Cred că norocul meu a fost că mă mai lua mama prin vacanţe, altfel aş fi fost traumatizată definitiv de acel mediu. Nu am avut copilărie, dar m-am consolat cu idea ca aşa a fost să fie” rememorează Alexandra.
Nu ştie ce a fost mai greu de indurat, viaţa din cămin sau batjocura colegilor de şcoală.
“În generală se făceau glume pe seama noastră, a copiilor din centrele de plasament. Mă durea foarte tare, mai ales că eu nu supăram pe nimeni cu nimic.De multe ori mă întrebau de ce nu dau şi eu bani la fondul clasei, deşi poate eu nu aveam bani”, mărturiseşte adolescenta.
Dar cele mai dificile momente erau sărbătorile de iarnă.
“Vedeam prin oraş copii mergând cu părinţii lor să le cumpere cadouri. Mi-am imaginat dintotdeauna cum ar fi să stau de Crăciun la masă cu părinţii, cu fraţii cu prietenii, să discutăm, să râdem”, adaugă cu tristeţe Alexandra.
Viaţa a obligat-o să înveţe să îi ignore pe cei care nu îi înţelegeau suferinţa. An de an, premiul întâi i-a aparţinut şi a ajuns de două ori la faza naţională a olimpiadei de istorie.
“Nu simţeam că trebuie să îmi demonstrez mie ceva. Eu ştiu care îmi sunt limitele, ştiu cât pot. Vroiam să le arăt colegilor că sunt mai isteaţă ca ei, fără să fac meditaţii şi în felul acesta să le închid gura”, declară Alexandra.
“Un deceniu călcat în picioare”
Spre deosebire de sora sa, Georgiana a fost dată de mică în grija unor asistenţi maternali. A trecut pe la mai multe familii până când a poposit în casa unei femei care avea să îi marcheze întreaga existenţă. Îşi aminteşte cu spaimă insultele şi bătăile crunte pe care le primea aproape zilnic.
“Mă bătea de cele mai multe ori fără motiv. De multe ori mă duceam zgâriată şi vânătă pe mâini la şcoală. 10 ani am stat la ea... Un deceniu pierdut din viaţa mea, un deceniu călcat în picioare”, rememorează Georgiana.
Ca şi sora ei, a fost nevoită să suporte cuvinte grele din partea colegilor de şcoală. Nu avea prieteni, iar locuinţa în care stătea era mai rece decît o carceră.
“Femeia care mă avea în grijă mă îmbrăca cu haine băieţesti şi uzate. Colegii de la şcoală mă întrebau de ce nu mă îmbrac şi eu ca un om normal. Nu puteam să ies din casă pentru că nu mi se permitea acest lucru. Niciodată nu m-a dus în parc ca pe un copil normal”, îşi aminteşte Georgiana.
Dar cel mai dureros pentru Georgiana era faptul că i se interzicea să ia legatura cu sora şi cu mama ei.
„Îmi spunea mereu ca mama şi sora mea au o influenţă rea supra mea. După mulţi ani am aflat că mama trecea pe la Direcţie la fiecare sfârşit de săptămână şi îmi lăsa câte o pungă cu lucruri. Asistenta maternală le lua, dar la mine nu ajungea niciodată nimic”, adaugă Georgiana.
De parcă nu ar fi fost de ajuns calvarul trăit zi de zi, Georgianei i s-a interzis la sfârşitul clasei a opta să aleagă liceul mult visat.
“Aveam medie de Colegiul Naţional, însă asistenta maternală mi-a impus să mă înscriu la Grupul Şcolar Alexandru Ioan Cuza. Nu aveam cui să îi spun ce mi se întâmplă. În general copiii nu prea sunt luaţi în seamă”, mărturiseşte adolescenta.
S-a supus şi a ales un liceu pe care nu şi-l dorea. De aici avea să îi vină însă salvarea. Într-o zi, diriginta Georgianei a simţit că este ceva în neregulă cu ea. A chemat-o deoparte şi i-a cerut să îi povestească în ce manieră este tratată de familia în grija căreia se afla. A sesizat mai apoi Direcţia pentru Protecţia Copilului iar autorităţile şi-au făcut datoria şi au instituţionalizat-o în Centrul de Plasament Numărul 3 din Slobozia alături de sora sa.
Şi-au depăşit condiţia
Timp de un an şi jumătate, cele două surori au împărţit aceeaşi cameră de cămin. În această vară Alexandra a intrat la Facultatea de Limbi Străine din Bucureşti. A fost a doua pe listă şi este mândră că a reuşit totul prin propriile forţe.
“Pe viitor mă văd undeva la un birou lucrând cu oamenii. Nu mi-ar displăcea nici să mă ocup de copiii din centrele de plasament, pentru că aş reuşi să îi înţeleg foarte bine”, spune Alexandra.
Georgiana a reuşit anul acesta să se transfere la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, acolo unde şi-a dorit dintotdeauna să studieze, şi îşi doreşte să urmeze Facultatea de Medicină Veterinară şi peste ani să aibă propriul cabinet veterinar.
Apreciate şi de conducerea centrului
Pentru conducerea Centrului de Plasament Nr.3 reuşita celor două fete este motiv de mândrie.
“Sunt două fete deosebite care merită multă atenţie din partea noastră. Rezultatele lor nu fac decât să ne bucure, iar pe mine mă determină de multe ori să trec peste atribuţiile stricte ale acestui post şi să fac mai multe pentru ele ”, a spus Ovidiu Necula, directorul Centrului de Plasament Numărul 3 din Slobozia.
Se încarcă comentariile...
