VIDEO  Fostul primar de Caracal, Gheorghe Anghel, acuzat de delapidare şi abuz în serviciu, speră la refacerea urmăririi penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Tribunalul Olt a expirat, joi – 13 martie, termenul până la care avocaţii celui mai mare grup de inculpaţi acuzaţi într-un dosar de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri din judeţ după 1990 au mai putut contesta dosarul. Cercetaţi în libertate, inculpaţii respectivi, printre care şi Gheorghe Anghel, fost primar al oraşului Caracal timp de 21 de ani, au contestat unanim, prin avocaţii lor, mai multe documente din materialul probator.

Dosarul în care Gheorghe Anghel, fost primar al oraşului Caracal în perioada 1984-1989 şi 1996-2012, este acuzat de fapte grave de corupţie alături de alte 13 persoane, se află la judecătorul de Cameră Preliminară de la Tribunalul Olt din data de 13 februarie, unde a fost trimis de către magistratul cauzei Gheorghe Maruşcă, potrivit noilor coduri penale. Joi – 13 martie, când a expirat termenul final până la care avocaţii tuturor inculpaţilor din dosar (14 la număr, n.a.) au mai putut depune excepţii sau cereri la judecătorul de Cameră, s-a încheiat cu o avalanşă de obiecţii formulate de către aceştia. Cu toţii au contestat diverse documente din rechizitoriu în speranţa că magistratul de Cameră Preliminară va dispune retrimiterea dosarului la Ministerul Public, respectiv DIICOT Craiova, instituţia care a instrumentat speţa de faţă.

Avocatul Radu Ţuluca, cel care apără nu mai puţin de cinci dintre cei 14 inculpaţi în dosar, inclusiv pe fostul edil din Caracal - Gheorghe Anghel (65 de ani), a recunoscut că a profitat de ultima zi când mai putea să facă ceva pentru clienţii săi în actuala fază a procesului şi a contestat mai multe documente oficiale ale acuzatorilor.

“Atât eu, dar şi colegii mei, am depus o serie de cereri prin care am solicitat refacerea unor acte oficiale din urmărirea penală sau chiar a întregii proceduri de urmărire penală. Avem multe obiecţii asupra modului cum a decurs urmărirea penală atât în ce priveşte competenţa organelor, dar, mai ales, vizavi de încălcarea dreptului la apărare pentru că au fost multe acte de urmărire penală despre care noi, avocaţii, nu am ştiut, şi, mai grav de-atât, nici clienţii noştri nu au aflat, când, de fapt, ei ar fi trebuit să fie primii înştiinţaţi despre ce învinuiri li se aduc. Unul dintre aspectele cele mai importante pe care le contestăm o reprezintă chiar expertiza contabilă din dosar deoarece nici eu, dar nici ceilalţi colegi ai mei şi nici inculpaţii, nu au cunoscut faptul că s-a dispus efectuarea unei expertize contabile de către un organ de urmărire penală considerat de către noi ca fiind necompetent la acel moment. Astfel, noi nu am avut posibilitatea să efectuăm obiecţii sau să cerem prezenţa unor experţi asistenţi potrivit legii. Pur şi simplu, ne-am trezit că ai noştri clienţi au fost reţinuţi direct, fără ca, anterior, să le fie comunicate învinuirile ce li se aduc”, a declarat avocatul Radu Ţuluca.

     

Acesta a precizat că, dacă judecătorul de Cameră Preliminară va dispune respingerea cererilor formulate de către avocaţi, atunci aceştia sunt decişi să facă apel la instanţa superioară competentă, respectiv Curtea de Apel Craiova. Ţuluca s-a arătat însă optimist în ce priveşte obţinerea unui rezultat favorabil la judecătorul de Cameră, ceea ce va face ca dosarul să se reîntoarcă la Ministerul Public pentru refacerea rechizitoriului. Dacă, totuşi, judecătorul de Cameră va respinge în masă obiecţiile avocaţilor, atunci dosarul îşi va continua traseul pe rolul Tribunalului Olt.

Inculpaţii, prezenţi la proces chiar şi fără a fi citaţi

Gheorghe Anghel şi ceilalţi inculpaţi în acest dosar s-au prezentat cu toţii – joi, la Tribunalul Olt, deşi nu fuseseră citaţi. Magistratul cauzei, Gheorghe Maruşcă, a sesizat acest lucru imediat şi l-a comunicat de îndată inculpaţilor, prezenţa lor fiind explicată de către apărători prin faptul că, în acest mod, au vrut să demonstreze că sunt de bună-credinţă şi vor respecta orice decizie a instanţei.

Reamintim că cei 14 inculpaţi sunt acuzaţi de DIICOT Craiova, instituţia care a instrumentat dosarul, de constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, înşelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. Prejudiciul creat în urma maşinaţiunilor derulate de suspecţi, consideră autorităţile, s-ar ridica la 5.200.000 lei.

Inculpaţii, majoritatea foşti sau actuali angajaţi ai Primăriei Caracal, sunt: Gheorghe Anghel, fost primar al oraşului Caracal (în perioada 1984-1989 şi 1996-2012), Maria Tudor - fost director economic al Primăriei Caracal, Mariana Coşoveanu - fostă casieră centrală a primăriei, Liana Loredana Stroie - angajată a compartimentului Contracte Concesiune din cadrul primăriei, Mihaela Claudia Duică - angajată a primăriei, Elena Neculăiţă - fostă angajată a compartimentului Contabilitate, Natalia Olaru - fostă angajată la compartimentul Contabilitate, Florinel Stroe - administrator al unei societăţi comerciale şi ginere al Nataliei Olaru, Daniela Stroe - fiica Nataliei Olaru, George Pavel - administrator al unei societăţi comerciale, Georgeta Cercel şi soţul acesteia - Petre Duică, Sandu Grigorie şi Cristinel Coman. Toţi aceştia sunt cercetaţi în libertate, sub control judiciar.
 

Vă mai recomandăm, pe aceeaşi temă:

FOTO-VIDEO  Fostul primar de Caracal, Gheorghe Anghel, ridicat de DIICOT într-un nou dosar penal

Procesul de corupţie al fostului primar de Caracal, Gheorghe Anghel, ajunge la judecătorul de Cameră Preliminară

VIDEO  Procesul de corupţie al lui Gheorghe Anghel, fost primar de Caracal, a început cu o amânare

Fostul primar de Caracal, Gheorghe Anghel, arestat pentru 29 de zile

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite