Traian Zorzoliu, condus pe ultimul drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de persoane au vrut să-şi ia rămas bun de la Traian Zorzoliu
Sute de persoane au vrut să-şi ia rămas bun de la Traian Zorzoliu

Creatorul primului parc neolitic din Europa amenajat în oraşul Drăgăneşti-Olt, dar şi iniţiatorul reconstituirii unei cetăţi dacice în aceeaşi localitate – proiect unic în Europa aflat în derulare, a fost condus, joi – 29 ianuarie, pe ultimul drum. Cortegiul funerar a străbătat întreg oraşul Drăgăneşti-Olt. Sute de persoane, rude, cunoscuţi sau necunoscuţi, au ţinut să fie alături de el pentru a-şi lua rămas-bun.

Profesorul Traian Zorzoliu a decedat luni – 26 ianuarie, la vârsta de 78 de ani, din cauza unei boli incurabile cu care se lupta de ani de zile. Joi – 29 ianuarie, sute de persoane i-au fost alături pe ultimul drum. Nu a vrut să fie înmormântat în localitatea natală - comuna Stoicăneşti, ci în locul unde şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii, în oraşul Drăgăneşti-Olt, acolo se află şi două dintre cele mai mari realizări ce-i vor duce numele mai departe: un parc neolitic ce reflectă traiul oamenilor de acum 4.500 de ani, şi, respectiv, o cetate dacică construită de la zero pe un deal de la marginea urbei – proiect la care lucra şi pe care nu a mai apucat să îl vadă finalizat.

Slujba de înmormântare a celui care a fost Traian Zorzoliu a avut loc la ora 12.30 la Biseria “Adormirea Maicii Domnului” din Drăgăneşti-Olt, profesorul fiind înmormântat la Cimitirul Deal din strada Morii din localitate. Şirul lung de oameni care au ţinut să-i fie alături s-a întins pe sute de metri, iar coroanele şi jerbele de flori i-au acoperit complet sicriul.

„Părintele“ primului parc neolitic din Europa a fost economist, muzeograf, sculptor, pictor profesionist cu 3.500 de picturi la activ. În ultimii ani a îndeplinit funcţia de director al Muzeului “Câmpiei Boianului” Drăgăneşti-Olt. A înfiinţat, în total, nu mai puţin de zece muzee, şi a contribuit la crearea multor altora. În afară de muzeul “Câmpiei Boianului” de la Drăgăneşti-Olt, el a mai înfiinţat: Muzeul Casa Memorială „Nicolae Titulescu“, Complexul etno-cultural de la Stoicăneşti, Muzeul Mănăstirii Brâncoveni, Muzeul Mănăstirii Arnota şi Muzeul Istoriei Cărţii Vâlcene a Episcopiei, Muzeul Mănăstirii Curtea de Argeş şi a refăcut Muzeul Coziei, la care se adaugă Pinacoteca „Nicolae Titulescu“ din Chişinău.

Din păcate, Traian Zorzoliu a murit înainte să-şi vadă realizat ceea ce considera a fi opera de căpătâi: este vorba despre o cetate dacică de acum 2.000, ridicată de la zero la marginea oraşului Drăgăneşti-Olt la aproape 30 de metri deasupra solului, ale cărei lucrări au început anul trecut, ele fiind planificate a fi terminate în această vară. Elaborat de însuşi Traian Zorzoliu, proiectul reprezintă, în fapt, o reconstituire a unei dave getice ale cărei rămăşiţe au fost descoperite cu ani în urmă la Gălmezi, în comuna Sprâncenata din judeţul Olt. Mai exact, este vorba despre o cetate de apărare construită din lemn şi pământ, aşezată pe un promotoriu la marginea Drăgăneşti-ului, cu patru turnuri de apărare, zid de apărare, pod mobil şi locuinţe tradiţionale dacilor de acum două mii de ani, inclusiv un templu al soarelui, o casă a preotului, o casă a comandantului cetăţii şi o casă de întâlnire a căpeteniilor. Zorzoliu îşi dorea ca, la finalul proiectului, vizitatorii să poată închiria locuinţele dacice din incinta cetăţii şi să trăiască, astfel, o experienţă de neuitat, având la dispoziţie condiţiile de trai ale dacilor.

Vă mai recomandăm pe aceeaşi temă:

A murit Traian Zorzoliu, „întemeietorul de muzee”

Şefii Consiliului Judeţean Olt promit finalizarea cetăţii dacice de la Drăgăneşti-Olt

VIDEO  Unic în România. O cetate dacică, cu locuri de cazare ca acum 2000 de ani, se ridică din temelii la Drăgăneşti-Olt

FOTO+VIDEO  Cetate dacică, reconstituită de la zero la Drăgăneşti-Olt 

VIDEO-FOTO  Sat vechi de 4.500 de ani, reconstruit la Drăgăneşti-Olt

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite