Slatina: Un bărbat şi o femeie s-au sinucis la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slatina: Un bărbat şi o femeie s-au sinucis la spital
Slatina: Un bărbat şi o femeie s-au sinucis la spital

Un bărbat şi o femeie s-au sinucis, în ultimele două zile, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Slatina.

Femeia s-a aruncat, marţi noaptea, de la etajul 4 al Corpului Secţiei Medical din cadrul SJU Slatina. Mihăiţa B., de 54 ani, din comuna Strejeşti,a fost internată marţi şi a fost diagnosticată de medici cu ciroză hepatică şi etilism cronic. Marţi noaptea, în jurul orei 24.00 medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe au fost sesizaţi că femeia s-a aruncat de la etajul 4 al Corpului Secţiei Medical. „Doi medici de la UPU s-au deplasat la faţa locului, au constatat că femeia era în comă de gradul 3-4, dar încă avea puls. Medicii i-au acordat primul ajutor, după care au băgat-o în operaţie. În timpul intervenţiei chirurgicale femeia a decedat, aproximativ la 90 de minute după ce s-a aruncat de pe geam“, a precizat Cristina Bontescu, purtătoarea de cuvânt a SJU Slatina. Aceasta a mai spus că femeia nu a dat semne că avea de gând să se omoare. Cadavrul a fost transportat la Morga Spitalului Judeţean Slatina, pentru efectuarea necropsiei. Poliţiştii efectuează cercetări, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi dată soluţia legală prin Parchet. Un bărbat de 70 de ani s-a aruncat, miercuri seara, de la etajul 2 al Spitalului de Psihiatrie. Acesta suferea de Alzeihemer.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite