Slatina: A început reabilitarea termică
0
Au început lucrările de reabilitare termică la blocuri.
Primele blocuri la care se lucrează sunt FA 19, 20 şi 21 de pe Bulevardul AI Cuza, GA5A de pe Strada Viorelelor, a blocului 2 de pe strada Victoriei şi GA. Muncitorii echipaţi cu caschete, salopete şi centuri de protecţie s-au urcat pe schele şi au înceoput lucrul. 41 de blocuri din Slatina vor intra în reabilitare termică în acest an.
Ministerul Lucrărilor şi Dezvoltării a alocat 38 400 000 de lei, adică 50% din valoarea investiţiei, iar primăria va da 19 200 000 lei, adică 30% din costuri. Restul vor fi suportate de locatari, adică fiecărei familii revenindu-i câte 700-800 de euro.
Primăria Slatina vrea ca odată cu reabilitarea să schimbe şi faţa oraşului, fiecare cartier primind câte o culoare. „Vrem să oferim o identitate cartierelor şi să le zugrăvim în câte o culoare. O să aibă un aspect plăcut, nu o să fie o simplă vopsea. Arhitecţii lucrează la realizarea acestor culori, vor fi nunaţe pale de verde, galben, crem. Trebuie să îţi placă să stai să le priveşti, să îţi încânte ochiul”, a explicat Minel Prina, administrator public din cadrul Primăriei Slatina.