Primele zile oficiale de caniculă în judeţul Olt. Temperaturile vor depăşi 35 grade Celsius

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În zilele cu temperaturi caniculare se recomandă să purtăm haine de culoare albă (FOTO: Adevărul)
În zilele cu temperaturi caniculare se recomandă să purtăm haine de culoare albă (FOTO: Adevărul)

Weekend-ul acesta va fi unul extrem de călduros, avertizează meteorologii. Maximele vor ajunge la 35-36 de grade Celsius, iar indicele termic va fi depăşit. Specialiştii spun să nu ieşim din casă decât dacă este absolut necesar şi, în aceste condiţii, trebuie să ne protejăm dacă nu vrem să avem probleme din cauza soarelui.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Matei Basarab” Olt a emis un comunicat pentru întreaga perioadă a acestui weekend din cauza temperaturilor care vor depăşi în aproape toată ţara 35-36 de grade Celsius. Izolat se vor atinge chiar 37 de grade - în Lunca Dunării, iar indicele de confort termic va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Specialiştii Agenţiei Naţionale de Meteorologie precizează că, sâmbătă - 13 iunie va fi foarte cald în toată ţara, iar, la amiază, în vest şi sud-vest se va instala canicula, iar disconfortul termic va fi ridicat. În prima parte a acestei zile vom avea vreme frumoasă, cu mult soare peste tot. Spre seară însă norii se vor înmulţi şi va ploua pe suprafeţe restrânse la munte şi în regiunile nord-vestice.

Duminică va fi caniculă şi se va depăşi indicele de confort termic în sud şi în vest. Spre seară se vor înregistra averse la deal şi la munte.

Luni – 15 iunie vom avea deasemenea caniculă în sudul şi în estul ţării. Tot luni va ploua pe arii restrânse - în jumătatea nordică ţării, la deal şi la munte, iar noaptea - în est şi în sud-est.

Căldura se va mai domoli marţi – 16 iunie, la amiază fiind preconizate a se înregistra între 18-32 grade Celsius. Tot marţi va ploua pe suprafeţe destul de mari ale ţării, fiind posibil să se acumuleze cantităţi importante de apă.

Medicii spun să nu ieşim din casă în perioada caniculei decât dacă este absolut necesar şi, în aceste condiţii, trebuie să ne protejăm dacă nu vrem să avem probleme din cauza soarelui. Se recomandă purtarea de îmbrăcăminte de culoare albă din materiale textile subţiri şi consumarea obligatorie de lichide.

Mai puteţi citi pe acelaşi subiect:

Canicula face victime printre olteni

VIDEO  Oltenii au înroşit telefoanele de la “112” din cauza caniculei

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite