Slatina:Elevii învaţă cum să prevină gripa porcină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comitetul de gripă porcină, achiziţionarea măştilor de protecţie şi a materialelor dezinfectante sunt principalele măsuri luate în şcolile oltene pentru prevenirea gripei porcine.

I-am suprins la primele ore ale dimineţii în timp ce îşi dezinfectau băncile cu spirt, pentru a putea mânca. Este vorba despre elevii clasei a IV-a D de la Colegiul Naţional Vocaţional Nicolae Titulescu din Slatina. Tot ce ştiu ei despre gripa nouă este că poate să îi pună la pat şi în cel mai nefericit caz să ducă la moarte. Ştiu însă metodele prin care se pot proteja de virusul AH1N1. „Este o gripă care poate să ne omoare. Ca să mă feresc de ea ma spăl foarte des pe mâini, evit locurile aglomerate, îmi dezinfectez banca şi dimineaţa şi înainte de a mânca“, spune Alexandru Cilea, elev în clasa a IV-a. În spatele lui, o altă colegă purta mască de protecţie şi îşi dezinfecta banca.

image



„Este o gripă mai gravă faţă de cea obişnuită. Dar şi părinţii şi medicii şi profesorii ne-au învăţat cum să ne efrim de ea. Mă spăl pe mâini foarte des, mănânc multe fructe şi legume, port masca de fiecare dată când merg în locuri aglomerată“, completează Maria Barbu.

200 de măşti în stocul şcolilor

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt le-au explicat directorilor de şcoli ce măsuri trebuie să ia pentru protejarea de noul virus gripal. Pe lângă comitetul de gripă, existent în fiecare unitate şcolară, este obligatorie şi aprovizionarea cu 200 de măşti. „Pentru unităţile de învăţământ ministerul a pus la punct o strategie. Comitetul de gripă trebuie să se ocupe de asigurarea stocurilor materialelor sanitare. Fiecare şcoală este obligată să asigure un stoc de minim 200 de măşti, care trebuie utilizate. Am impus utilizarea batistelor de unică folosinţă, de asemenea am început stimularea deprinderilor sănătoase aşe copiilor precum spălatul pe mâini“, a spus dr. Marinela Madan, director adjunct şi membru în comitetul de gripă porcindă din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Olt.

image



Reprezentanţii şcolilor oltene au luat principalele măsuri. „Comitetul de gripă funcţionează încă de la începutul anului şcolar în şcoala noastră. Am organizat şi şedinţe cu părinţii la nivelul şcolii, chiar şi aseară a avut loc una, la care a participat şi un medic de la DSP care a explicat încă o dată cum ne putem proteja. Am achiziţionat măşti“, a precizat Carolina Guraliuc, directorul CNV Nicolae Titulescu.

La Greceanu se dezinfectează sălile de clasă în fiecare seară

La Colegiul Naţional Agricol Carol I din Slatina s-au dezinfectat sălile de clasă şi s-au achiziţionat măşti de protecţie, nu 200 aşa cum prevede ordinul ministrului ci 100. „Am respectat procedura care se regăseşte în ordinul ministrului. Avem un comandament de gripă la nivelul şcolii, am achiziţionat şi măşti de protecţie, deocamdată avem 100, ştiu că trebuie să avem minim 200 dar o să mai achiziţionăm. Am dezinfectat sălile de clasă“, a spus prof. Steluţa Dan, directorul Colegiului Naţional Agricol Carol I din Slatina. La Colegiul Radu Greceanu din Slatina sălile de clasă şi grupurile sanitare sunt dezinfectate în fiecare seară, la sfârşitul orelor. „Avem reguli mult mai stricte de igienă precum curăţarea sălilor de clasă în fiecare zi cu dezinfectant. Am achiziţionat 200 de măşti şi mai aveam în stoc alte 200. Putem spune că suntem pregătiţi“, a spus prof. Raluca Ivănuş, directorul Colegiului Naţional Radu Greceanu din Slatina.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite