Povestea coregrafei care le-a predat cursuri de dans copiilor surdo-muţi:„Ei simt vibraţia la tălpi, dar e foarte important omul din faţa lor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coregrafa Iuliana Bălăiţă (50 de ani) din Slatina, judeţul Olt, coordonează patru trupe cunoscute de dans, plus una de începători. Este primul coregraf care a activat în mediul privat încă din anii ’90, iar elevii săi vin la sală de la câţiva anişori şi pleacă atunci când părăsesc oraşul ca să meargă la facultate

Iuliana Bălăiţă face dans cu copiii de aproximativ 25 ani, iar în tot acest timp, cunoscându-şi temperamentul, a avut tangenţe cu sistemul de învăţământ doar prin prisma colaborărilor. „N-am vrut să mă duc în învăţământ, deşi colaboram foarte mult şi vedeam cum este, nu m-a atras niciodată ca sistem. Simţeam că mă limitează, că pot altceva, că pot mai mult “, spune Iuliana. Coregrafa pregăteşte în acest moment 85 de copii şi adolescenţi la Fundaţia pentru Tineret, iar cursurile ţinute de ea, gimnastică artistică şi dans, sunt gratuite. Printre performanţele cu care se mândreşte este şi faptul că majoretele pregătite de ea au fost patru ani consecutiv, în perioada 2011-2014, campioane naţionale.

ACCIDENTUL CARE I-A SCHIMBAT DESTINUL

Povestea de dragoste dintre Iuliana şi gimnastică începe mult mai devreme, din copilăria antrenoarei, care a plecat din Slatina la 9 ani la Deva, unde s-a pregătit la celebrul centru naţional unde au fost formate marele campioane olimpice şi mondiale ale gimnasticii româneşti. Din nefericire, o accidentare i-a pus capăt carierei sportive la 15 ani, deşi era în top-ul naţional. E o perioadă despre care refuză să vorbească, pentru că, spune ea, în acest moment cei mai importanţi sunt copiii şi ceea ce poate să facă pentru ei.


După perioada petrecută la Deva s-a întors la Slatina. A absolvit, contrar îndrumărilor părinteşti, Coregrafia, ulterior a făcut şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi este primul profesor-antrenor din mediul privat din Slatina. A făcut cu cei mici gimnastică artistică şi acrobatică, nu însă şi gimnastică sportivă, deorece, spune ea, ar fi o investiţie destul de mare şi nu are sprijin.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Copiii care vin toamna la preselecţii şi văd cum îmbină stiluri diferite de dans sunt repede cuceriţi de cursurile Iulianei Bălăiţă. Deşi unii renunţă, cei care rămân o fac de obicei pentru toată copilăria şi adolescenţa: „Gimnastica este o disciplină, este un stil de viaţă care îmbină absolut tot, minte, trup, spirit. Este o combinaţie şi o compilaţie frumoasă, te formează să fii un învingător, să treci peste obstacole“.

DOI ANI DE NAVETĂ LA BALŞ

O etapă specială în viaţa profesoarei a fost cea în care i-a antrenat pe copiii bolnavi de SIDA, în anii 2000. Proveneau din sistemul de protecţie socială şi erau îngrijiţi de o asociaţie dezvoltată de un italian, în oraşul Balş. Profesoara spune că a făcut aproape doi ani naveta la Balş cu bucurie.

Imagine indisponibilă

„Toate provocările pe care mi le-a adus viaţa le-am acceptat, pentru că din fiecare am avut ce să învăţ. Am învăţat de la ei foarte mult. La Balş, am ajuns printr-o prietenă, contabilă. Era, într-adevăr, o perioadă în care lumea se ferea de copii bolnavi de SIDA, dar eu nu i-am tratat niciodată ca pe nişte copiii diferiţi. Eu n-am avut teamă, frică, repulsie, ba din contra, îi luam în braţe şi-i pupam şi am suferit pentru fiecare copil care-a murit. Mi-am sacrificat weekenduri, vacanţe, timpul cu copiii mei, ca să fiu alături de ei. Am simţit că asta e menirea mea, rolul meu. Cei mici mă iubeau. Ne făcea italianul pizza, aveam tot felul de seri tematice, era interesant. Mă aşteptau întotdeauna cu fructe“, povesteşte antrenoarea.

Imagine indisponibilă

O altă colaborare care i-a fost aproape de suflet este cea cu copiii de la asociaţia de surdo-muţi, pe care i-a învăţat să danseze şi chiar au performat la concursuri specifice reţelei de asociaţii cu acest profil.

„Cum este lucrul cu surdo-muţii? Mai puţin verbal, mai mult prin semne. Ei sunt foarte atenţi şi îţi citesc pe buze. Surdo-muţii, ca şi orbii, au celelalte simţuri foarte ascuţite. Trebuie să le baţi tu ritmul şi eventual să le cânţi şi versurile, pentru că ei de pe buzele tale ştiu când se termină fraza muzicală. Sau bat în podea. Învaţă foarte mult prin copiere. De exemplu, dacă le pui boxele pe podea, ei simt vibraţia la tălpi, dar e foarte important omul din faţa lor. Sunt foarte mult cu ochii pe front-man, pe omul din faţa lor. Nu neapărat să vadă mişcările, ci să observe ritmul“, a povestit Iuliana.

DE LA BALURI ALE BOBOCILOR, CAMPIONI PE SCENE INTERNAŢIONALE

Revenind la activitatea ei din prezent, coregrafa spune că deşi dacă cursurile sunt gratuite, părinţii sunt nevoiţi să susţină financiar echipele de copii pe care îi antrenează şi care participă la concursuri de profil. E nevoie de costumaţii, de machiaj, de peruci, de tot ce impune coregrafia gândită îndelung, însă la final numărul de premii este, de fiecare dată, impresionant. La ultima competiţie, din Grecia, Iuliana Bălăiţă a plecat cu 60 de copii şi câţiva părinţi şi s-au întors cu zeci de premii, pentru formaţii, grupuri, duet, solo etc. „La ultima competiţie, în Grecia, a costat 140 euro  de copil-cazare, masa şi prima de intrare în concurs. Practic, părinţii au plătit aceşti 140 euro, paşapoartele, împuternicirile notariale, costumaţiile, transportul (200 lei), pentru 5 zile. Au fost 60 de copii în total“, mai spune profesoara, iar privirile ne alunecă spre teancul de diplome şi masa plină de cupe şi trofee. Ce există la sală este însă doar o mica parte, pentru că de-a lungul anilor copiii au ţinut să şi le păstreze, iar alte trofee au ajuns la şcoală, atunci când ele au fost câştigate în competiţii şcolare între licee.

Imagine indisponibilă

Zeci de medalii şi trofee au fost câştigate de elevii Iulianei şi în acest an

De ani buni de acum, Iuliana Bălăiţă are o colaborare constantă cu Fundaţia pentru Tineret. Sala de antrenament din incinta Casei Tineretului a amenajat-o aşa cum şi-a dorit şi a fost ajutată de elevii din grupele mai mari. Desenele le-a realizat fiica sa, care i-a fost şi elevă la sală (şi care astăzi trăieşte în Danemarca), iar generaţiile care au venit după au continuat munca pe aceleaşi principii, chiar în aceleaşi trupe, chiar dacă stilurile de dans abordate se adaptează permanent. 

Imagine indisponibilă

Coregrafa precizează că este extrem de încântată că poate face lucrurile aşa cum crede de cuviinţă. Acesta este şi motivul pentru care, are de atâţia ani, colaborarează cu Fundaţia pentru Tineret.

METODĂ INEDITĂ DE COLABORARE CU PĂRINŢII

Trupa „Lucky’s“, premiată în Grecia, alături de trupa „Mărgăritare“, a fost creată în generaţia fiicei sale, o generaţie de copii olimpici, silitori, care nu făceau meditaţii în particular şi a căror singură evadare era sala de dans, îşi aminteşte profesoara. Coregrafa spune că are o relaţie specială cu elevii săi, dar şi cu părinţii acestora. O dată pe lună îi cheamă pe părinţi la sala de antrenament şi îi pune la muncă alături de copii, „să vadă cât de greu le este copiilor şi să nu-i mai critice dacă nu reuşesc ceva sau să-I compare cu alţi copii“. Din când în când, mai organizează şi excursii sau cantonamente în care şi părinţii sunt bineveniţi, dar şi forţaţi să păstreze ritmul. „La mare, în cantonament, la 4.00 dimineaţa suntem pe plajă, şi părinţii, şi copiii“, explică profesoara, care, însă, nu le permite părinţilor să intervină în programul de pregătire. 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite