Oltenii, speriaţi de caniculă: zilele cu cod portocaliu i-au ţinut ”închişi” în casă, dar departe de necazuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spre deosebire de alte perioade în care s-au înregistrat temperaturi ridicate şi, odată cu ele, a crescut şi numărul apelurilor de ajutor la Ambulanţă, de data aceasta lucrurile au stat altfel. Speriaţi că Oltul s-a aflat, zilele trecute, sub cod portocaliu de caniculă, locuitorii judeţului au respectat sfaturile specialiştilor şi nu au mai ”înfruntat” soarele la ore improprii. Acest lucru i-a ţinut departe de probleme de sănătate.

Specialiştii Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Olt nu au avut parte, zilele trecute, de o perioadă atât de încărcată în intervenţii cum se aşteptau din cauza avertizării de Cod Portocaliu de caniculă instituit în judeţ de către Administraţia Naţională de Meteorologie. Astfel, joi - 13 august, la finalul celor două zile de cod portocaliu de caniculă anunţate pentru judeţ, specialiştii de la dispeceratul “112” al SJA Olt aproape că nu au avut ce “inventaria” la capitolul probleme cauzate de caniculă.

“Deoarece judeţul Olt s-a aflat timp de două zile consecutive sub un Cod Portocaliu de caniculă, urmat apoi de zile cu Cod Galben de caniculă, ne aşteptam ca acest interval să fie unul foarte încărcat în intervenţii, dar nu a fost astfel - din fericire. Acest fapt dovedeşte, ne place să credem, că populaţia a început să conştientizeze importanţa sfaturilor specialiştilor pentru asemenea zile periculoase pentru organismul uman dacă nu se respectă câteva minime condiţii de siguranţă. La nivelul judeţului Olt nu s-au înregistrat probleme semnificative din cauza temperaturilor cu ridicate din ultimele zile şi, având în vedere perioada care urmează de săptămâna viitoare, când s-a prognozat scăderea nivelului temperaturilor, credem că va scădea semnificativ numărul intervenţiilor pentru situaţii cauzate de caniculă”, a afirmat dr. Marian Furtună, purtător de cuvânt al SJA Olt.

Sursa citată a ţinut să reitereze faptul că populaţia trebuie în continuare să nu neglijeze sfaturile specialiştilor pentru zilele caniculare anunţate pentru acest week-end şi să evite băuturile foarte reci deoarece pot provoca crampe de stomac, dar să consume fructe zemoase şi apă chiar dacă nu există senzaţia de sete, precum şi să poarte o ţinută vestimentară uşoară de culoare deschisă. Ca prime măsuri ce pot fi luate în cazul persoanelor ce sunt, totuşi, afectate de caniculă, dr. Furtună a precizat că acestea trebuie extrase imediat din mediul călduros unde s-au aflat anterior şi plasate la un loc răcoros, urmat apoi de acordarea de lichide pentru rehidratare: apă, apoi, eventual - aplicarea de gheaţă pe cap, ceafă, pe abdomen şi la subsoară.

Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Olt au mai ţinut să atragă atenţia asupra persoanelor care, în acest weekend, intenţionează să participe la manifestările religioase şi cultural-artistice planificate cu ocazia Adormirii Maicii Domnului sau, cum este cunoscută mai mult, Sfânta Maria Mare.

“Recomandăm participanţilor la evenimentele din acest weekend să evite consumul de băuturi alcoolice deoarece acestea, în combinaţie cu temperaturile caniculare, pot produce problem de sănătate”, a mai precizat dr. Marian Furtună.

Mai puteţi citi pe aceeaşi temă:

Codul de caniculă, prelungit. Zăpuşeala persistă până la finele săptămânii

Mobilizare masivă a jandarmilor olteni pentru minivacanţa de Sfânta Maria

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite