Slatina: Un tânăr cerea bani de la oameni pentru un bolnav închipuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 21 de ani, din Piatra Olt a fost prins ieri de jandarmi în timp ce solicita ajutor financiar de la oamenii din spital pentru un presupus bolnav.

Un medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă a sesizat prezenţa suspectă a tânărului şi a sunat la sediul Jandarmeriei. Ajunşi în curtea unităţii medicale, jandarmii l-au găsit pe cel care cerea bani de la trecători. Iniţial le-a spus oamenilor legii că strânge bani pentru a ajuta o persoană bolnavă. Folosind această metodă, a reuşit să înşele mai mulţi slătineni, între 27 şi 30 octombrie. A adunat, în total, 1250 lei profitând de bunăvoinţa oamenilor.
„La controlul corporal efectuat asupra suspectului a fost găsită suma de 314 lei, un telefon mobil şi o cartelă telefonică folosite pe timpul săvârşirii faptei, care au fost ridicate de jandarmi şi predate împreună cu făptuitorul Poliţiei Municipiului Slatina, pentru continuarea cercetărilor.Conform celor declarate de persoana în cauză, în perioada anterioară a mai fost cercetat pentru fapte de acelaşi gen, în anul 2008 fiind condamnat la 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei“, a declarat căpitanul Emanuel Botan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean.
Tânărul este cercetat penal pentru infracţiunea de „înşelăciune“ şi riscă să ajungă după gratii.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite