Cum arăta Valea Oltului acum un secol. Priveliştea care taie respiraţia îi atrăgea pe turişti şi în urmă cu 100 de ani
0
Defileul Oltului se află între Munţii Lotrului şi Căpăţânii, la vest, respectiv Munţii Făgăraşului şi Munţii Cozia, la est. Defileul are o lungime de 47 de kilometri, fiind astfel cel mai lung defileu din România, întinzându-se de la Turnu Roşu la Cozia.
Valea Oltului a fost unul dintre drumurile romane cele mai importante din Dacia, cu o dublă funcţie – militară – strategică şi comercială (lega Transilvania cu Dunărea), ceea ce a impus crearea în zonă a unei unităţi speciale de poliţie cu misiunea de a supraveghea defileul. Aici se găseşte cetatea romană de la Arutela.
Oltul însuşi, în aval de defileu constituia o cale de comunicaţie navigabilă, dublând astfel drumul terestru. Toate acestea au determinat o puternică dezvoltare economică, reflex al unei vieţi active în domeniul schimbului comercial şi al producţiei de marfă. Valea Oltului există de 2.000 de ani. A fost construită de romani pe timpul cuceririi Daciei. De altfel, pe malul opus şoselei ce străbate Valea, încă existau, până în anii ’90, butaşi de viţă-de-vie de pe vremea Sarmizegetusei. Au rămas ruinele Castrului Roman, unde, la sărbători, vâlcenii se adună ca la o serbare câmpenească fără să-i cheme nimeni, ci doar pentru că vor să fie în mijlocul naturii şi istoriei.
Potrivit documentelor zonei, prin pacea de la Passarowitz, în anul 1718, Imperiul Habsburgic preia în stăpânire Oltenia. Din 1717, austriecii au deschis pe Valea Oltului “un drum de 11 ore pentru trăsuri, stâncile fiind sfărâmate, rostogolite şi nivelate”. Este pentru prima dată când Valea Oltului devine drum de legătură între Oltenia şi Ardeal, până atunci existând doar drumul vechi al Loviştei spre Curtea de Argeş. Tot atunci apare la noi şi poştalionul. Inscripţia pe două plăci de marmură albă de 2,30/1,20 metri, aflate în prezent pe stâncile de deasupra şoselei pe partea stângă pe direcţia de mers spre Sibiu, începe astfel: “Stai, călătorule! Unde natura porunceşte să te opreşti şi vitejia lui Traian s-a oprit”.
Construirea drumului prin Valea Oltului s-a făcut cu sprijinul secret al boierimii din Oltenia şi înainte de intrarea oficială a Olteniei sub stăpânirea austriacă deoarece, aşa cum consemnează inscripţia anterior menţionată, drumul a primit din 1717 numele împăratului Carol al VI-lea, ”Via Carolina”, asigurând tranzitul comercial şi militar pentru vehicole pe patru roţi şi reintrând în istorie după mai bine de un mileniu jumătate, după ce fusese parcurs pe Valea Oltului de armatele romane ale lui Traian spre Sarmisegetuza. Dar, spre deosebire de drumul roman care ţinea stânga Oltului, Via Carolina a fost construită pe malul drept, iar traseul ei a constituit în bună măsură traseul şoselei anterioare amenajărilor hidrotehnice de pe Olt.
Habsburgii preiau, astfel, sub stăpânire Vâlcea, şi încep, în foarte scurt timp, să fixeze repere ale imperiului - zeci de construcţii, birouri ale funcţionărimii imperiale din Râmnicu Vâlcea şi cetăţi fortificate în zona Călimăneştiului. Marile ansambluri mânăstireşti de la Cozia, Episcopia Râmnicului, Dintr-un Lemn, Bistriţa, Hurezi - care existau anterior, primesc ca arhitectură zidurile fortificate, impuse de arhitecţii habsburgi.
Mănăstirea Cozia, oprire obligatorie
Dar anii au trecut, stăpânirea habsburgilor a trecut şi ea, iar în zonă a început să se construiască intens, au apărut hidrocentrale etc. Muntele Cozia veghează însă din acelaşi loc tot ce se întâmplă. Mănăstirile din zonă sau monumentele istorice de pe vremea lui Mircea cel Bătrân, atrag mai mulţi turişti decât zonele sălbatice, cu trasee montane care îţi taie respiraţia la propriu, dar şi la figurat. Locuitorii zonei se laudă cu cele mai multe mănăstiri-monument istoric din ţară, mai multe chiar decât în Moldova.
Bisericuţe ascunse printre stânci, staţiuni cu băi termale, ziduri de stâncă prăpăstioase şi peisaje de un pitoresc rarisim, toate acestea întregesc imaginea Văii Oltului. Aproape că nu există călător ce străbate zona care să nu facă o oprire ce a devenit tradiţie. Este vorba despre Mănăstirea Cozia, ctitoria emblematică a voievodului Mircea cel Bătrân (1386-1418), aflată pe drumul Sibiu – Râmnicu Vâlcea. În evul mediu era un drum prăpăstios, puţin practicat, fiind privilegiat în acest sens pasul Rucăr-Bran, dar, astăzi, pe şoseaua din faţa mânăstirii curg valuri de maşini. În spatele ei curge Oltul şi poate fi admirată, în linişte, pădurea de pe muntele Cozia. Zidurile masive şi icoanele vechi îţi amintesc de faptul că te afli într-una dintre cele mai vechi ctitorii din ţară. În pronaosul lăcaşului se află mormintele voievodului Mircea – “biruitorul de la Rovine”, şi al mamei voievodului Mihai Viteazul, doamna Tudora (sau Teodora, călugărită sub numele de Teofana). Peste drum se află bolniţa, ctitorită de voievodul Radu Paisie la mijlocul sec. XVI, într-o arhitectură similară.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
