Cine se lipeşte de  fondurile nerambursabile de la Primăria Slatina. Asociaţia înfiinţată de un consilier local va încasa cea mai mare sumă, 150.000 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

32 de proiecte s-au înscris în cursă pentru a primi finanţare de la Primăria Slatina pentru desfăşurarea de activităţi culturale, artistice şi sportive, fondul alocat în acest an fiind de 1 milion lei. Cinci solicitanţi au rămas pe dinafară.

Termenul-limită pentru depunerea proiectelor a fost sfârşitul lunii aprilie, pentru ca în prima decadă a lunii mai să primească, aşa cum prevedea calendarul, şi răspunsurile. 

Analiza proiectelor s-a prelungit până după alegeri, motivul oficial fiind numărul mare de proiecte depuse. În cele din urmă, lista celor care au trecut de sita comisiei apare într-un proiect de hotărâre supus spre aprobare în viitoare şedinţă a Consiliului local Slatina, proiect postat pe site-ul Primăriei Slatina. 

Conform acestei liste, cinci n-au deloc noroc, activităţile lor neprimind fonduri. Cei mai norocoşi sunt însă reprezentanţii Asociaţiei Tinerilor Slătineni, care ar urma să primească 150.000 lei, urmaţi de Asociaţia Nagual - 125.000 lei şi Asociaţia Cultural-Aristică Lyra - 110.000 lei. Câştigătorii, însă, nu sunt nicidecum o surpriză. Iată lista:

1. Radu George- Slatina văzută prin ochi de copil!- 0,00 lei
2. Societatea Culturală Eugen Ionescu Slatina- Zilele Eugen Ionescu- ZEI 2016 -16.000 lei
3. ACS BU-DO Karate Slatina- Micii mari campioni- 30.000 lei
4. Asociaţia Căluşarii Slatinei – Slatina – vatră străbună de cântec, joc şi voie bună – 80.000 lei
5. Asociaţia Culturală PROART SLATINA 2010 – Iubind teatrul – iubim Slatina- 40.000 lei
6. Clubul Sportiv Oltenia TAEKWONDO -Cupa Oltenia 2016, ediţia a II-a,
Slatina – 30.000 lei
7. Asociaţia Clubul Sportiv Scorpion Karate – Do – Mens sana in corpore sano –
15.000 lei
8. Asociaţia PROWEB MEDIA – Slatina Story – 40.000 lei
9. Asociaţia Culturală Olt-Artis – Comedia bufă – perspectivă şi retrospectivă – 30.000 lei
10. Asociaţia Nagual – Autismul vorbeşte, e timpul să asculţi – 125.000 lei
11. Asociaţia Colegiului Naţional Vocaţional Nicolae Titulescu – Slatina, oraş european – tradiţie şi cultură – 12.000 lei
12. Curt Sandu Viorel – Violenţa nu te face mai puternic – Tinerii împotriva violenţei II -15.000 lei
13. Asociaţia Ecologia Bunului Simţ – Antonius Nicolescu – un artist
slătinean pe scenele lumii – 45.000 lei
14. Asociaţia Cultural – Corală Millenium -Continuitate şi comunitate
culturală prin promovarea creaţiilor muzicii corale – 70.000 lei
15. Asociaţia Culturală Iordache – Art De la Cehov la Sartre- 17.000 lei
16. Asociaţia Tinerilor Slătineni - O şansă pentru viitorul tău 150.000 lei
17. Hăţiş Cristian Ştefan – Slatina Buzz- 12.000 lei
18. Asociaţia Micul Pitagora -Micul astronom -7.000 lei
19. Întreprindere Individuală Dan A. Diana – Maria Împreună pentru copii sănătoşi- 0,00 lei
20. Ţiu F. Rodica Elena – Slatina – copii sănătoşi, oraş înfloritor 2 – 20.000 lei
21. Fieraru – Răducă Andra – Maria -Trăim Împreună – 20.000 lei
22. Asociaţia Spirit Activ pentru Progres Slatina – Descoperă, cunoaşte, apreciază -19.000 lei
23. Parohia Sfinţii Trei Ierarhi -Reabilitare Parohia Stinţii Trei Ierarhi în vederea introducerii în circuitul turistic – 0,00 lei
24. Fundaţia pentru Tineret ELMI – EDU Antreprenor! -4.500 lei
25. Asociaţia pentru dezvoltarea drepturilor SOS Olt -Educaţie pentru sănătate, educaţie pentru învăţământ etapa II – 25.000 lei
26. Asociaţia Photograff -Povestesc Slatina -10.000 lei
27. Asociaţia Clubul Fotografic Solaris din Slatina – Tabăra de creaţie Fotograful, martor al timpului său – 0,00 lei
28. Asociaţia Culturală VOCESS PRIMAVAERA -Săptămâna interculturalităţii
rrome -35.000 lei
29. Asociaţia Visart -Robii frumosului, Ediţia a II-a -12.500 lei
30. Mănescu Aura – Eugenia -Ajutaţi-ne să-i ajutăm – educaţia o
prioritate! -10.000 lei
31. Nicula Cristian – Marius PFA -Transformă cu succes potenţialul
tău în performanţă! – 0,00 lei
32. Asociaţia Cultural-Artistică LYRA – Slatina muzicală – tradiţie şi
contemporaneitate, ediţia a IX-a -110.000 lei.

Cine este Asociaţia Tinerilor Slătineni

Şi totuşi, cine sunt câştigătorii celei mai mari sume? Asociaţia Tinerilor Slătineni, care va  primi 150.000 lei, a fost înfiinţată în februarie 2016, spune unul dintre membrii fondatori, noul consilier local slătinean Alexandru Berechet. 

„Eu nu mai sunt în asociaţie, m-am retras, am ocupat o funcţie şi...“, a spus Berechet, contactat pe numărul de telefon înregistrat de asociaţie la Ministerul Finanţelor. Membrul fondator ştie însă că proiectul este unul vast, îşi propune să acorde o şansă tinerilor provenind din sistemul de protecţie socială, să-i consilieze şi chiar să organizeze pentru ei o bursă a locurilor de muncă, în colaborare cu AJOFM. Pentru că activitatea propusă nu presupune continuarea unui proiect mai vechi, caz în care ar fi primit punctaj  suplimentar, proiectul propus trebuie să fi convins prin acţiunile pe care le cuprinde. Cât despre şansa finanţării cu o asemenea sumă: „Am aflat din ziar de aceste fonduri, ştiţi cum se stă dimineaţa, la cafea. Am zis să încercăm şi noi şi...“, a mai spus Berechet, menţionând că în acest moment la conducere se află Bogdan Dumitrescu, secondat de Simona Retevescu.

CITIŢI ŞI: Cine vrea banii nerambursabili  de la Primăria Slatina pentru activităţi non-profit. Lista completă a solicitanţilor

Ultima strigare pentru fondurile nerambursabile de la Primăria Slatina. Avantajaţi sunt cei care continuă proiectele vechi

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite