Cine a fost Dincă Bălşan din Caracal, pompierul care a declanşat sângeroasa luptă din Dealul Spirii de la 1848
0Toată lumea a auzit despre celebra şi, totodată, sângeroasa luptă din Dealul Spirii – Bucureşti de la 13 septembrie 1848 dintre pompierii din Capitală şi turci. Puţini cunosc însă faptul că „scânteia” de la care a pornit bătălia a fost „pusă” de un pompier originar din oraşul Caracal. Este vorba despre Dincă Bălşan, care făcea parte, la momentul respectiv, din grupul de pompieri condus de Pavel Zăgănescu.
Pompierul Constantin (Dincă) Bălşan s-a născut la 15 martie 1817 în oraşul Caracal. A făcut parte din roata de pompieri a lui Pavel Zăgănescu la momentul intrării trupelor turceşti în Bucureşti. Profesorul Ion D. Tîlvănoiu din comuna Găneasa, director al Asociaţiei Culturale Memoria Oltului, spune despre Dincă Bălşan că şi-a petrecut copilăria pe uliţele prăfoase ale mahalalei Sfântul Nicolae din Caracal, într-o familie care se ocupa cu agricultura şi vânzarea diferitelor produse pe piaţa oraşului, activităţi pe care şi tânărul le va desfăşura până când, în aprilie 1836, se înrolează ca voluntar în armata regulată a Ţării Româneşti.
”Dincă Bălşan a slujit în armată aproape 40 de ani, între 1836-1874, urcând treptat cu succes în ierarhia militară. A fost puternic influenţat de ideile înaintate ale epocii sale, astfel că declanşarea Revoluţiei de la 1848 îl găseşte în Roata de pompieri a capitalei Bucureşti. Guvernul revoluţionar, ca răsplată a contribuţiei aduse în fruntea companiei de pompieri la restabilirea puterii revoluţionare după complotul din 29 iunie/11 iulie 1848, dar şi a celui de-al doilea complot din 30 iunie/12 iulie, îl avansează pe Dincă Bălşan la gradul de sublocotenent prin decretul 193 din 7 iulie 1848”, spune Ion D. Tîlvănoiu.
Pentru înfrângerea revoluţiei intervin trupele otomane, care trec Dunărea avansând spre Bucureşti. La 13 septembrie 1848, trupele otomane care intraseră în Bucureşti au dorit să ia în stăpânire cazarma din Dealul Spirii. Căpitanul Pavel Zăgănescu, aflat în fruntea roatei de pompieri, era însoţit de locotenenţii Dănescu şi Starostescu şi unterofiţerul (subofiţer, n.r.) Constantin (Dincă) Bălşan, fiind cu toţii animaţi de apărarea idealurilor Revoluţiei. Căpitanul Pavel Zăgănescu avea ordin ca, la ivirea turcilor, să pornească imediat de la Cazarma Agiei către Dealul Spirii, unde să se alăture infanteriştilor în vederea executării protocolului stabilit. Când observatorul din foişorul Agiei a anunţat, după ora 14, că otomanii îşi croiesc drum spre Capitală, roata de pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, însoţit de locotenentul Nicolae Dănescu şi sublocotenenţii Pantelie Stărostescu, Dincă Bălşan şi Vasile Fochianu, s-au îndreptat spre locul fixat. Erau în total 165 de ostaşi constituiţi în două plutoane, din care 150 de soldaţi, 6 sergenţi, 2 gornişti, 2 toboşari şi 5 ofiţeri, care cu toţii se grăbeau să-şi ocupe locurile la intrarea în cazarmă. Cazarma se găsea sub ordinele colonelului Radu Golescu.
Trupele otomane erau conduse de generalul Kerim Paşa, de un colonel şi de un maior arab. Kerim Paşa l-a somat pe colonelul Golescu să predea cazarma, dar acesta a refuzat, pretextând că nu avea ordin de la superiorul său, spunând: ”Datoria unui soldat este să moară cu arma în mână decât să se lase dezarmat”. Kerim Paşa, iritat de atitudinea colonelului Golescu, şi-a continuat însă drumul spre cazarmă. Cele două tabere, pompierii şi trupele otomane, s-au întâlnit în vârful Dealului Spirii, la poarta de zid de unde începe a se vedea Cazarma. Paşa a încercat să îi oprească pe pompieri făcându-le semn să se întoarcă. Fără a lua în seamă avertismentele, pompierii şi-au tăiat drum prin mijlocul coloanei otomane. În învălmăşeala creată, în aripa stângă a companiei de pompieri s-a creat o busculadă. Un martor al evenimentelor relata: ”La podişca de lângă cazarmă fiind postată infanteria şi artileria otomană şi spaţiul de trecere fiind strâmt, sublocotenentul Bălşan din roata de pompieri, atingând cu cotul pe un artilerist turc, acesta căzu în şanţ. Un maior otoman de artilerie, văzând aceasta, loveşte cu latul săbiei pe sublocotenentul Bălşan: acesta ripostează cu pistolul şi omoară pe maior. Cu alt pistol vizează pe Kerim Paşa şi-i ucude numai calul. De aici izbucneşte încăierarea între turci şi pompierii români”.
Un alt martor-participant la Bătălia de pe Dealul Spirii, Dimitrie Papazoglu, şef al Companiei a 5-a din Regimentul 2, povesteşte lupta în lucrarea ”Istoria fondărei oraşului Bucureşti”:
„La semnalul ce dete Kerim Paşa a se da în lături din drum, această trupă (de pompieri, n.r.) nu înţelese şi se împreună amândouă flancurile începând a se încurca prin rândurile otomane, grăbeau de a sosi în cazarmă. Se vede că atingerea ce avură rând cu rând, soldat cu soldat, se învrăjbiră amândouă flancurile, încât începu lupta deodată; sublocotenenetul Dincă slobozi pistoalele în generalul turc şi maiorul arab, aşa încât maiorul căzu mort, cum şi calul generalului; flancurile se băteau în focuri şi în baionete, şi Kerim Paşa comandă, strigând, a veni tunuri. Pe dată ce sosiră două tunuri, cari până să-şi ia poziţia şi pregătirea, pompierii traseră în manevră de lagări, trântiţi pe brânci, şi omorând vreo câţiva artilerişti, răpiră cele două tunuri din mâinile lor; lupta se făcu mai crâncenă şi încăierarea mai serioasă, atunci se omorî sublocotenentul Stărostescu. După aceasta, luptându-se pompierii cu bărbăţie şi văzându-se năpădiţi de mulţimea otomanilor, unii începură a se retrage în dezordine în vale de Dealul Spirii, coborându-se în dreapta, prin grădinile locuitorilor, alţii apucară de sosiră în cazarmă, printre mulţimea rândurilor otomane”.
Pompierii s-au luptat cu oastea otomană mult superioară numeric şi doar grupa lui Dincă Bălşan a reuşit să-şi croiască drum până la cazarmă. Dovedind stăpânire de sine, el reuşeşte să- şi conducă trupa în interiorul cazărmii de unde cu toţii declanşează un foc necruţător împotriva turcilor. Confruntarea a durat cam două ore şi jumătate, între 16.30 şi 19.00, de partea română înregistrându-se 48 de morţi şi 57 de răniţi, în timp ce în tabăra turcilor s-a consemnat că au murit 158 de persoane şi 500 au fost rănite. În cele din urmă, văzând că nu poate înfrânge rezistenţa pompierilor, Kerim-Paşa a trimis un ofiţer care i-a propus lui Zăgănescu încetarea focului, garantând în schimb ”libera ieşire din cazarmă”, angajament ce nu a fost însă ulterior respectat.
Nicolae Bălcescu l-a numit pe Dincă Bălşan ”Eroul bătăliei de la Bucureşti cu turcii”, iar, într-o scrisoare către Ion Ghica din 22 octombrie 1849 trimisă de la Paris, Bălcescu descrie faptele lui Dincă Bălşan şi îl apreciază în mod deosebit.
„Eroul oltean era cunoscut şi peste munţi. Astfel, «Gazeta de Transilvania» scria, în zilele după lupta din Dealul Spirii, că: «…tânărul ofiţer Dincă Bălşanu tăie şase soldaţi şi omorî un ofiţer turc», şi îl dădea ca exemplu soldaţilor ardeleni din oastea lui Avram Iancu. După «Baia de sânge de la Bucureşti», cum a fost denumită această luptă, Dincă Bălşan, alături de alţi revolu ţionari, s-a îndreptat către tabăra militară de la Câmpul lui Traian condusă de generalul Gheorghe Magheru pentru a scăpa de represaliile otomane. Ajuns în tabăra generalului, el va asista la dizolvarea acesteia trecând apoi, cu alţi revoluţionari, în Ardeal, spre a lupta alături de Avram Iancu şi tribunii săi. L-a însoţit pe Nicolae Bălcescu în acţiunile sale de apropiere a celor două tabere, română şi maghiară. Arestat de autorităţile maghiare, caraleanul reuşeşte să scape şi ajunge în tabăra subprefectului Axente Sever, aici primind diferite misiuni între 15 decembrie 1848 şi 17 mai 1849. Eliberându-l de sub ordinele sale, Axente Sever îi eliberează o dovadă prin care se arată mulţumit de serviciile aduse revoluţiei din Transilvania de Dincă Bălşan, recunoscându-i meritele în luptele cu Hatvany, ofiţer ungur pe care l-a învins la Vinţu de Sus, judeţul Alba”, mai spune profesorul Ion D. Tîlvănoiu.
Dincă Bălşan s-a întors în ţară în 1850 unde, recunoscându-i-se meritele, i se încredinţează comanda dorobanţilor din judeţul Mehedinţi prin decretul domnesc din 23 octombrie 1851 ”pentru silinţa ce a pus la formarea dorobanţilor, […] feldvebelul C. Bălşan al judeţului Mehedinţi se înalţă în grad de praporcic”. La 17 decembrie 1860, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin înaltul ordin de zi nr. 245, îl avansează la gradul de căpitan, numindu-l apoi comandantul escadronului de dorobanţi al judeţului Mehedinţi, iar în 1877 era comandantul garnizoanei Craiova. A murit la 8 august 1883, fiind înmormântat în cimitirul oraşului Caracal.
Deşi caraleanul Dincă Bălşan a fost unul dintre reprezentanţii de seamă ai generaţiei de la 1848, memoria şi faptele acestuia par a nu-i fi impresionat pe diriguitorii urbei natale, care nu au catadicsit să îi ridice nici măcar un bust, darămite un alt monument mai impozant. Din această cauză, în oraşul de baştină al eroului puţini sunt localnicii care să fii auzit de numele său şi cu atât mai puţin de faptele sale.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
