Caniculă! Meteorologii anunţă 37 grade la umbră. Ponturi despre cum să te fereşti de caniculă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Canicula şi-a intrat în drepturi - imagine din Slatina  (FOTO: Mugurel Manea)
Canicula şi-a intrat în drepturi - imagine din Slatina  (FOTO: Mugurel Manea)

Luna iulie nu se dezminte. Judeţul Olt se va afla, începând de marţi – 7 iulie, sub incidenţa unor temperaturi caniculare ce vor depăşi chiar şi 37 grade Celsius la umbră. Practic, pe aproape tot parcursul acestei săptămâni, judeţul Olt se va afla, alături de alte judeţe din sudul ţării, sub cod galben de caniculă şi disconfort termic.

Specialiştii Agenţiei Naţionale de Meteorologie au precizat, luni – 6 iuilie, că vremea va fi călduroasă în toată ţara, şi caniculară în regiunile vestice şi nord-vestice, aici urmând să se înregistreze frecvent temperaturi maxime cuprinse între 35-37 de grade, iar indicele de temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. De fapt, pentru şase judeţe din vestul şi nord-vestul ţării chiar a fost emisă o avertizare de cod galben de caniculă şi disconfort termic, urmând ca, de marţi – 7 iulie, valul de căldură să se extindă în toată ţara. Judeţul Olt se află printre judeţele care, de marţi, se va afla şi el sub cod galben de caniculă.

Mai exact, marţi – 7 iulie, vremea se va menţine călduroasă în toată ţara, caniculară după-amiaza în special la câmpie şi la podiş, unde disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 31-39 grade Celsius în Banat şi în sudul Crişanei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara în nord şi în nord-est, unde, izolat, vor fi averse slabe şi descărcări electrice.

Şi miercuri – 8 iulie, vremea va fi caniculară în toate zonele de câmpie şi podiş, iar disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări după-amiaza şi noaptea în nordul şi nord-vestul ţării, unde pe arii restrânse vor fi averse slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat.

Joi, canicula va persita în sud şi în est, dar, în celelalte zone, apoi şi în zilele următoare, valorile termice vor marca o scădere treptată şi se vor apropia de mediile climatologice ale perioadei în toate regiunile. Treptat, îşi vor face apariţia ploile de vară şi descărcările electrice.

Sfaturi pentru populaţie şi patroni

copii canicula FOTO AP

Medicii recomandă populaţiei să evite ca, în zilele caniculare, să evite pe cât posibil să părăsească locuinţa în intervalul orar 11.00-18.00, să consume 1,5-2 litri apă/zi chiar dacă nu apare senzaţia de sete, evitarea băuturilor cu conţinut de cofeină şi a băuturilor răcoritoare acidulate ori alcoolice – inclusiv bere. Se recomandă consumul de apă zilnic, chiar şi când plecăm de acasă ori suntem pe stradă. Apa este bine să nu fie extrem de rece şi nici de la frigider deoarece poate provoca un infarct. Consumarea de legume şi fructe nu ar trebui să aibă limite în această perioadă, dar sunt de evitat băuturile alcoolice, tutunul şi dulciurile. Este încurajată folosirea ochelarilor de soare şi a pălăriilor sau şepcilor.

Angajatorii sunt obligaţi ca, în zilele caniculare, să ia măsuri de protecţie a lucrătorilor, printre acestea fiind asigurarea a cel puţin doi litri de apă pentru fiecare persoană, reducerea activităţii în aer liber şi alternarea perioadelor de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite. Legislaţia în vigoare prevede că, în perioadele cu temperaturi extreme care depăşesc 37 de grade şi sunt corelate cu condiţiile de umiditate mare, angajatorii sunt obligaţi să asigure condiţii minime pentru menţinerea stării de sănătate a lucrătorilor. Astfel, pentru salariaţii care lucrează în aer liber, angajatorii trebuie să ia măsuri de reducere a intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, de alternare a efortului dinamic cu cel static şi a perioadelor de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite şi să asigure fiecărui lucrător câte doi-patru litri de apă minerală, duşuri şi echipament individual de protecţie. În cazul angajaţilor care lucrează în spaţii închise, trebuie să se ia măsuri de ventilare corespunzătoare.

Vă mai recomandăm pe aceeaşi temă:

VIDEO-FOTO  Canicula îi lasă “rece” pe slătineni

Atenţie, caniculă! Medicii recomandă cumpătare

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite