FOTO  Bugetul Slatinei pe 2015 depăşeşte cu puţin 210 milioane lei. Un sfert din sumă va merge către investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oficiali ai Primăriei Slatina, faţă-n faţă cu ziariştii la dezbaterea Bugetului pe 2015  (FOTO: Mugurel Manea)
Oficiali ai Primăriei Slatina, faţă-n faţă cu ziariştii la dezbaterea Bugetului pe 2015  (FOTO: Mugurel Manea)

Municipiul Slatina va avea în acest an un buget ce trece cu puţin de 213 milioane de lei. Suma lasă însă “descoperite” autorităţile pentru ultimul trimescu al anului, dar acestea sunt optimiste că vor rezolva problema în vară printr-o rectificare, cum se procedează de ani de zile. O parte semnificativă a banilor va merge la investiţii şi dezvoltarea urbei.

O serie de proiecte vor fi demarate în acest an pe raza municipiului, iar altele vor fi continuate de anul trecut. Acestea sunt trasele generale ale dezbaterii de luni – 2 februarie, desfăşurată la Casa Căsătoriilor de pe Dealul Căsătoriilor. Aşa cum era de aşteptat, din cauza locului îndepărtat de derulare a întâlnirii, la dezbatere au participat doar o “mână” de locuitori ai urbei – aproximativ 20, mai exact. După ce reprezentanţii municipalităţii au făcut cunoscute datele exacte şi mai puţin exacte ale bugetului pe acest an al oraşului, cetăţenii i-au abordat pe reprezentanţii autorităţilor locale cu diverse probleme.

Până la punctul interpelărilor, oficialii i-au informat pe cei prezenţi despre faptul că valoarea cumulată a bugetului pe anul curent se ridică la cca. 213 milioane lei, din care aproape jumătate se va duce spre investiţii şi dezvoltarea anumitor proiecte.

“Bugetul estimat pentru anul 2015 este undeva la puţin peste 200 milioane de lei. Pentru finanţările nerambursabile avem prinsă anul acesta suma de 14,5 milioane lei, pentru investiţii – 51,2 milioane lei, iar pentru secţiunea de dezvoltare vom avea la dispoziţie suma de 66,8 milioane lei. Apoi avem, desigur, secţiunea de funcţionare a Primăriei, unde avem prinsă suma de 146,5 milioane lei. Cu alte cuvinte, bugetul pe acest an pentru Slatina, cu subvenţii şi TVA adunat, este de 213.461.890 lei”, a afirmat Cristian Cismaru (foto dr.), admninistratorul public al urbei.

buget slatina 2015

Slătinenii prezenţi la dezbaterea bugetului au solicitat oficialilor primăriei introducerea de canalizare pe strada Recea, gaze naturale şi energie electrică pe străzile Regele Ferdinand I şi Regina Maria etc. Răspunsurile primite nu au fost de natură să-i mulţumească, dar le-au dat un nou orizont de timp în care problemele lor vor fi rezolvate. Banii au fost iarăşi principalul problemă, majoritatea doleanţelor urmând a fi soluţionate în anii următori, multe dintre ele doar pe fonduri europene.

Printre lucrările ce vor fi efectuate în acest an se află: terminarea lucrărilor la Sala de tenis de masă din incinta fostelor ateliere-şcoală ale Colegiului Economic “P.S. Aurelian”, amenajarea zonei Stadionului Municipal; reluarea lucrărilor la Sala Polivalentă cu 3.000 de locuri; reabilitarea, trotuarelor de pe strada Crişan dintre zona Peco 2 şi până la intersecţia cu strada Cireaşov (perimerul bazarul Slatex – AJOFM - Loctrans), precum şi trotuarul de la uzina TMK; ridicarea unei săli de sport la Şcoala generală “Vlaicu Vodă” (fosta nr. 7), achiziţionarea a încă 50 de containere etc. Totodată, vor fi amenajate trei parcări noi: va fi finalizată cea de pe Aleea Rozelor (50 locuri), la care se va adăuga o altă parcare ce va apărea pe strada Textilistului, în zona Pieţei Zahana, pe locul ocupat acum de un punct termic unde se află un punct de încasare facturi al Companiei de Apă Oltul. De asemenea, în premieră la Slatina, va fi amenajată o parcare subterană (40 locuri max.) pe locul parcului ridicat în locul blocului G-6 de pe Aleea Castanilor, parcul urmând să fie reamenajat deasupra parcării. 

Mai puteţi citi:

VIDEO  Cinematograful “Victoria” din Slatina, reabilitat şi redat locuitorilor până la finele lui 2015

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite