FOTO Adăposturile de protecţie civilă din Slatina, transformate în "cămări de rezervă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adăposturile antiaeriene din Slatina sunt amenajate la parterul unor blocuri-turn  (FOTO: Mugurel Manea)
Adăposturile antiaeriene din Slatina sunt amenajate la parterul unor blocuri-turn  (FOTO: Mugurel Manea)

Adăposturile antiaeriene din Slatina, sau adăposturi de protecţie civilă cum sunt ele denumite de autorităţi, sunt în majoritatea lor de nefolosit „pe loc” în scopul stabilit de lege şi aceasta deoarece locatarii blocurilor unde ele sunt amplasate şi-au amenajat aici „cămări”. Legea spune că, în 24 de ore, proprietarii unor asemenea spaţii trebuie să elibereze locul cu pricina.

Oamenii cunosc adăposturile de protecţie civilă sub denumirea de „adăposturi în caz de cutremur”, deşi numele este impropriu deoarece ele nu sunt recomandate a fi folosite în asemenea cazuri, ci doar în situaţii de extremă urgenţă însemnând conflict armat - atac armat aerian cu bombe etc. În Slatina, toate blocurile unde sunt amplasate astfel de adăposturi antiaeriene au fost „bulinate”, adică poartă un însemn distinctiv sub forma unui triunghi albastru încadrat într-un cerc pe fond portocaliu (în unele localităţi se foloseşte şi un pătrat).

Potrivit evidenţelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt, pe raza judeţului Olt se află amenajate un număr de 120 de “adăposturi antiaeriene”, dintre care 15 sunt în capitala Slatina. Capacitatea acestora se ridică undeva la aproape 3.000 de persoane ce pot fi adăpostite în caz de urgenţă. Asemenea adăposturi se află şi în celelalte oraşe din teritoriu, excepţie făcând oraşul-comună Potcoava. La Caracal se află cel mai încăpător astfel de adăpost simplu, amplasat la subsolul Liceului “Mihai Viteazul”, unde se pot adăposti aproape 600 de persoane.

De asemenea, în afara acestor locuri special amenajate pentru situaţii de urgenţă, există şi 11 puncte de comandă de unde autorităţile cu atribuţii în domeniu, inclusiv reprezentanţii Prefecturii, autorităţile locale ş.a., pot coordona şi distribui ordinele de intervenţie. La Slatina există trei astfel de puncte de comandă: unul la Hotel “Parc” (intrarea dinspre Ambulatoriul Spitalului Judeţean, n.a.), unul la subsolul Casei de Cultură a Sindicatelor şi, cel mai nou, la subsolul Prefecturii Olt. În mod paradoxal, ultimul punct de comandă, deşi este amenajat în cea mai nouă clădire (inaugurată după anul 2000, n.a.), este şi cel mai nepregătit pentru a fi folosit deoarece nu este dotat cu nimic. Celelalte puncte de comandă au tot ce le trebuie: rezerve de apă, sistem filtro-ventilaţie, mobiler etc.

Sălile de sport, adăposturi antiaeriene “la nevoie”

Reprezentanţii autorităţilor precizează că, în cazuri de urgenţă, la adăposturile antiaeriene anterior menţionate se pot adăuga şi alte spaţii ce pot căpăta destinaţia de protecţie a civililor. Aici se încadrează sălile de sport ale liceelor.

“Toate aceste <adăposturi speciale> sunt menite a fi utilizate la comun în cazuri de extremă urgenţă, cum ar fi adăpostirea în situaţia unui atac militar cu bombe sau de altă natură armată. Asemenea spaţii au fost date oficial în folosinţă asociaţiilor de proprietari şi sunt verificate periodic. Ele pot fi oricând folosite în caz de necesitate. Este adevărat că, la ora actuală, multe dintre aceste adăposturi au fost transformate în beciuri de către locatarii blocurilor unde ele se află, oamenii depozitând aici diverse lucruri, însă cu toţii ştiu că, în caz de urgenţă, sunt obligaţi ca, în 24 de ore, să elibereze spaţiul cu pricina şi să-l pună la dispoziţia autorităţilor”, a declarat Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

adapost anticutremr slatina

Adăposturi antiaeriene sunt prevăzute cu uşi ramforsate, cu dublu sistem de închidere/deschidere, fiind veritabile uşi blindate. Această situaţie este valabilă şi la Slatina.

“Oamenii şi-au amenajat fiecare câte o cămăruţă unde a depozitat de-ale gurii, murături şi alte lucruri pe care nu au unde să le păstreze, au fiecare lacăt la cămăruţa lui, dar cu toţii ştiu că, în caz de nevoie, trebuie să scoată tot ce au în aceste cămăruţe şi să îl elibereze pentru a fi folosit la comun de toată lumea”, a spus unul dintre administratorii unui astfel de adăpost antiaerian din Slatina.

Unde se află adăposturile antiaeriene din Slatina

La Slatina au loc anual, prin rotaţie, în cele două municipii – Slatina şi Caracal -, exerciţii de simulare a unui cutremur şi a urmărilor sale. Ultimul asemenea exerciţiu a avut loc în luna noiembrie a anului trecut la Slatina şi a implicat conlucrarea mai multor instituţii cu atribuţii în asemenea cazuri: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Matei Basarab” Olt, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda de Mediu, Crucea Roşie, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, dar şi societăţile de telefonie, gaz, energie electrică şi alimentare cu apă din Slatina. Scopul unor astfel de simulări, spun oficialii ISU Olt, constă în pregătirea autorităţilor locale pentru intervenţia eficientă, împreună cu toate celelalte componente ale sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţă, în cazul producerii unui cutremur.

În muncipiul Slatina, relevă statisticile autorităţilor locale, cele 15 adăposturi “antiaeriene” se află doar la subsolul unor blocuri-turn. Este vorba numai despre adăposturi numite de specialişti - “simple”, excepţie făcând cel de la subsolul blocului CAM 1 – scara A, care este dotat cu instalaţie proprie de filtro-ventilaţie. Alte asemenea locuri se mai află pe strada Cornişei (GA 2, 3, 5 şi 9), strada Crişan 10 – bloc GA 15, strada Libertăţii – bloc GA15 C etc. În total, există 15 astfel de spaţii ce au destinaţia oficială înscrisă şi pe imobil: adăpost de protecţie civilă, semnalizat de un triunghi albastru încadrat pe un cerc/pătrat portocaliu.

Mai puteţi citi pe acelaşi subiect:

Maramureşenii şi cutremurele. Autorităţile, pregătite de un eventual cutremur doar pe hârtie

Cutremurul din 1977, scenele groazei din Bucureşti: bucăţi din trupurile morţilor erau împrăştiate peste tot, iar zeci de clădiri au devenit mormane de moloz

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite