Accident pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. Trei persoane rănite. Traficul a fost reluat UPDATE VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două autoturisme s-au lovit FOTO: captura video
Două autoturisme s-au lovit FOTO: captura video

Un accident în urma căruia trei persoane au fost rănite s-a produs, luni, 20 iunie 2022, în judeţul Olt, pe Drumul Expres 12 deschis traficului în luna aprilie.

UPDATE: Traficul pe tronsonul de drum expres a fost reluat. Poliţiştii au stabilit circumstanţele în care s-a produs coliziunea între cele două autoturisme, unul dintre acestea fiind proiectat ulterior într-un tir.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Olt au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autoturisme şi un ansamblu de vehicule format din cap tractor şi o semiremorcă, în care se aflau, în total, patru persoane. 

Din primele cercetări, un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 49 de ani, în care se mai afla şi o altă femeie, pasager, nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului «accesul interzis» şi a pătruns pe Drumul Expres 12, circulând pe sensul opus de mers, unde la kilometrul 32 a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, pe banda 2 de mers, din direcţia Craiova către Piteşti. 

Din coliziune, autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 36 de ani a ricoşat într-un ansamblu de vehicule format din cap tractor şi semiremorcă, condus regulamentar pe banda 1 de mers, de către un bărbat de 45 de ani“, au comunicat reprezentanţii IPJ Olt. 

În urma accidentului au avut nevoie de îngrijiri medicale cei doi şoferi ai autoturismelor, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. De asemenea, şi pasagera din autoturismul condus de femeia de 49 de ani, sora şoferiţei, a necesitat îngrijiri medicale şi a fost transportată cu un elicopter SMURD, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. 

Niciunul dintre conducătorii auto nu consumase băuturi alcoolice, au mai stabilit poliţiştii în urma testării cu alcooltestul.

Ştirea iniţială

În urma coliziunii dintre două autoturisme traficul rutier pe Drumul Expres 12 (DEx12) a fost blocat pe sensul de mers Craiova către Piteşti, la kilometrul 32.

Poliţiştii Serviciului Rutier Olt sunt prezenţi la faţa locului pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului rutier. Conform primelor date, trei persoane au suferit răni şi au fost transportate la spital, două la spitalul din Slatina, iar o a treia victimă, la Craiova.

Traficul rutier pe Drumul Expres (DEx12) pe sensul de mers Craiova către Piteşti este deviat, de la kilometrul 27, pe Drumul Naţional 65 - European 574, până la finalizarea cercetărilor.

Ştire în curs de actualizare.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Pieton acroşat de un poliţist care mergea în marşarier. Victima a murit la spital

Accident teribil în Olt: un biciclist care circula regulamentar a fost omorât de un şofer băut. Victima, blocată în parbrizul autoturismului

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite