Trei tronsoane de drum judeţean, închise pentru deszăpezire. Pe alte cinci drumuri circulaţia se desfăşoară pe un singur sens

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Utilajele firmelor de deszăpezire sunt în teren şi acţionează pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil. Pentru ca operaţiunea să se desfăşoare cu succes autorităţile au închis câteva tronsoane de drum, iar pe altele se circulă doar pe un sens.

Mai multe tronsoane de drum din Olt sunt închise, iar pe altele se circulă cu restricţii din cauza lucrărilor de deszăpezire. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, la ora 11.00 erau închise DJ 544 Brastavăţu-Vădastra, DJ 642 A Rotunda-Vlădila şi DJ 653 Stoicăneşti-Radomireşti. Circulaţia se desfăşoară pe un singur sens de mers pe DJ 641 Caracal-Cezieni, DJ 542 A Rotunda-Bucinişu, DJ 546 D Potcoava-Perieţi, DJ 703 Tufeni-limită cu judeţul Teleorman (localitatea Balaci) şi DJ 542 Redea-Valea Soarelui. „Pe aceste drumuri, societăţile de deszăpezire intervin cu toate mijloacele din dotare, dar din cauza vântului, care spulberă zăpada de pe câmp şi o aşează pe carosabil, porţiunile aflate în văi şi câmp deschis nu pot fi deszăpezite în totalitate“, a spus Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite