Slatina: Topul celor mai periculoase străzi din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slatina: Topul celor mai periculoase străzi din oraş
Slatina: Topul celor mai periculoase străzi din oraş

Nerespectarea regulilor de circulaţie îi pune pe şoferii slătineni în pericol. În Slatina există anumite străzi pe care se produc accidente mai multe decăt în alte zone.

În ultimul timp şoferii slătineni sunt tot mai grăbiţi în trafic şi comit tot mai multe greşeli. Străzile tot mai aglomerate ale oraşului facilitează producerea acestor accidente care pun în pericol viaţa şoferilor şi a pietonilor. Principalele locuri unde evenimentele  rutiere sunt frecvente sunt străzile Cuza Vodă, Cireaşov, Crişan, Ecaterina Teodoroiu, Bulevadrul A.I. Cuza, Drăgăneşti şi Artileriei. Pentru că sunt zone aglomerate, şoferii nu respectă regulile de circulaţie. „Trec în fiecare dimineaţă la serviciu cu maşina pe strada Ecaterina Teodoroiu şi cel puţin o dată pe săptămână are loc un accident din cauza vitezei cu care circulă  şoferii. Într-adevăr, e o stradă pe care poţi să calci pedala de acceleraţie, dar nici să exagerezi cum fac unii”, a spus Tiberiu Ionete, de 39 de ani, slătinean.

Fiecare stradă cu problemele ei


Cele mai frecvente evenimente rutiere s-au produs pe strada Cuza Vodă unde într-o săptămână au avut loc trei tamponări, pe bulevardul A.I. Cuza unde numai în ultima lună au fost accidentaţi trei pietoni şi strada Drăgăneşti aflată în zona industrială a oraşului, traversată zilnic de zeci de camioane, tiruri şi autoutilitare. De asemenea în categoria străzilor periculoase intră şi Artileriei, Ecaterina Teodoroiu, Crişan şi strada Cireaşov unde principala cauză este neadaptarea vitezei. Conform unei statistici a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Olt, de la începutul anului 2009 în Slatina au avut loc 69 de accidente, dintre care 7 pentru neadaptarea vitezei, 22 pentru neacordare de prioritate pietonilor, 10 accidente produse de pietoni ce au traversat prin locuri nepermise, 2 depăşiri neregulamentare, 5 din cauză că şoferii mergeau pe sensul opus şi 8 pentru neacordarea de priorotate. De asemenea, au mai existat şi alte cauze ale producerii accidentelor cum ar fi vorbitul la telefonul mobil sau oboseala la volan.

Aflaţi ce îi sfătuiesc poliţiştii pe şoferii care circulă pe aceste străzi din Adevărul de Seară Slatina de astăzi!

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite