Tineri din Rusăneşti suspectaţi de interceptări ilegale de telefoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri din comuna Rusăneşti sunt suspectaţi că se ocupau cu interceptarea de convorbiri telefonice. Mascaţii au făcut percheziţii azi-dimineaţă la locuinţele acestora.

Mascaţii de la Serviciul de Intervenţie Rapidă al IPJ Olt, împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Olt au descins, azi-dimineaţă, la domiciliile a doi tineri din comuna Rusăneşti suspectaţi că se îndeletniceau cu interceptări ilegale. Oamenii legii au percheziţionat locuinţele lui Marius Sorin Frăsineanu şi Florin Belu sub coordonarea procurorilor Biroului Teritorial Olt al DIICOT în baza unor mandate eliberate de Tribunalul Olt.
De la domiciliul lui Frăsineau au fost ridicate mai multe mijloace de stocare a datelor, respectiv calculatoare, hard-disk-uri şi un dispozitiv de interceptare a convorbirilor telefonice. De asemenea, în locuinţa lui Marius Frăsineanu, patron al unui magazine mixt în comuna natală, a fost descoperită marfă constând în electrocasnice, mobilă şi băuturi alcoolice care nu aveau documente legale de provenienţă, fapt pentru care a fost sesizată şi Garda Financiară.
Anchetatorii bănuiesc că cei doi tineri se foloseau de interceptări pentru şantaj. Aceştia au fost aduşi azi-dimineaţă la sediul DIICOT Olt din Slatina pentru audieri, de unde au plecat câteva ore mai târziu. Ei vor fi cercetaţi în libertate.
Reprezentanţii DIICOT Olt au precizat că, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi tineri riscă să stea la închisoare între doi şi şapte ani deoarece legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României stipulează, la articolul 19: “confecţionarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor, precum şi culegerea şi transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal, constituie infracţiune”.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite