Suplinitorii necalificaţi, fără şanse la catedrele oltene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri au intrat în examen cei necalificaţi, iar astăzi este rândul calificaţilor să demonstreze că merită să predea.

EXAMEN. Candidaţii care au luat note mici la concursul de titularizare sau cei care nu au participat, au acum şansa de preda la catedră în anul şcolar următor, pe un post de suplinitor.. La nivelul judeţului Olt, sunt disponibile 242 de catedre care nu au norme întregi.
76 de necalificaţi (absolvenţi de studii superioare, dar în altă specialitate decât specificul postului în care vor să predea) au susţinut ieri proba scrisă, cea practică pentru disciplinele tehnice şi vocaţionale şi interviul. Alături de aceştia, au susţinut proba practică şi 22 de candidaţi calificaţi, doar 19 primind calificativul “admis” necesar pentru a susţine astăzi proba scrisă. “După părerea mea, indiferent de notă, necalificaţii n-au nicio şansă de a fi repartizaţi. Am organizat concursul, fiind obligaţi de metodologie, însă nu cred că vor rămâne ore şi pentru ei, după repartizarea calificaţilor şi opţiunile titularilor, care pot să-şi completeze catedra cu ore peste norma didactică”, spune Valeria Diaconu, inspector şcolar resurse umane în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt.
298 de candidaţi s-au înscris pentru a ocupa un post de suplinitor calificat în învăţământul oltean. Concursul de astăzi se desfăşoară la Colegiul Tehnic Metalurgic Slatina şi va dura patru ore. Pentru a fi admişi, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5.00.
În situaţia în care vor rămâne posturi neocupate, acestea se vor completa în sesiunea de detaşare la cerere

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite