Străzile din Slatina, un calvar perpetuu pentru şoferi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poate că reprezentanţii actuali ai Primăriei Slatina au toate motivele pentru a se lăuda că au schimbat în bine imaginea oraşului prin amenajarea trotuarelor şi a locurilor de parcare din spatele blocurilor, dar o problemă continuă să deranjeze o bună parte din locuitorii urbei. Este vorba despre străzile oraşului, ajunse într-o stare deplorabilă.

De departe, una dintre cele mai urgisite străzi din Slatina care stoarce zilnic nervi şoferilor este Ecaterina Teodoroiu. Strada cu pricina străbate o bună parte din municipiu şi este una dintre cele mai circulate artere. Anul trecut, pe întreaga sa lungime au avut loc lucrări importante în cadrul unui proces de reabilitare şi extindere a  reţelelor de apă şi canalizare în oraş, proiect ce se derulează cu fonduri europene de 42 milioane euro şi care a fost adjudecat de Compania de Apă Olt (C.A.O.) S.A. din Slatina (fosta SC Aceti SA Slatina, n.a.). La rândul său, C.A.O. a încredinţat efectuarea propriu-zisă a lucrărilor, în noiembrie 2010, către Tehnologica Radion Bucureşti, o firmă care şi-a bătut joc de lucrare şi de locuitorii urbei.

Calitatea proastă a lucrărilor realizate de această firmă a fost şi este văzută/simţită pe propria piele de către toţi şoferii ce străbat străzile unde societatea a lucrat. Strada Ecaterina Teodoroiu este un exemplu clar în acest sens. Deşi ar fi avut obligaţia, prin contract, de a readuce carosabilul la starea iniţială, muncitorii Tehnologica au lucrat în grabă şi în bătaie de joc. De asemenea, nu au fost respectate specificaţiile tehnice ale cimentului care trebuia turnat, dar nici procedurile tehnice deoarece, în unele locuri, cimentul a fost turnat peste pământul care nu fusese corect tasat aşa cum ar fi trebuit. Acest lucru a dus la decopertarea rapidă a străzii pe întreaga sa lungime.
“Ăştia îşi bat joc de nervii şi de banii noştri! Nici nu mai ştii pe unde să ocoleşti cu maşina dacă circuli pe strada asta din cauza cimentului prost. Toată maşina se clatină de la un capăt la altul şi îţi face terci creierii în cap pentru că se zgârcesc să pună cimentul aşa cum trebuie. Iar ăştia de la Primărie sunt mână în mână cu ei, altfel nu s-ar fi ajuns aici”, a spus Ion Barbu, şofer din Slatina.

Legături încâlcite pe axa Primăria Slatina – PDL – PSD

De astăzi, Tehnologica Radion Bucureşti a început, din nou, să efectueze lucrări de reabilitare la partea carosabilă, îngreunând încă o dată traficul rutier pe strada Ecaterina Teodoroiu. Şoferii care circulă prin zonă au putut vedea deja la faţa locului utilaje gata să înceapă lucrul.
“Firma (Tehnologica Radion Bucureşti, n.a.) va trebui să reabiliteze strada la specificaţiile tehnice din proiect, aşa cum au fost iniţial. Terenul va trebui tasat corespunzător şi abia apoi asfaltat cu un ciment având concentraţia prevăzută în contract. Lucrarea va fi suportată în ce priveşte cheltuielile de către firma respectivă şi totul ar trebui finalizat în câteva zile”, a declarat Florea Raţă, director sediu secundar Slatina al Companiei de Apă Oltul.

image

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

De asemenea, firma bucureşteană va trebui să îndrepte aceleaşi greşeli şi pe alte două artere din municipiu, respectiv pe străzile Artileriei şi Cireaşov. În ce priveşte celelalte străzi din oraş aflate într-o stare proastă, putem preciza că bulevardul A.I. Cuza urmează a fi asfaltat în acest an cu preţul a 9,18 milioane lei de la bugetul local. Alte 35 de străzi, prinse pe P.N.D.I., au fost amânate de la asfaltare pe termen nelimitat.

Menţionăm că Tehnologica Radion Bucureşti este o firmă ce ridică mari semne de întrebare şi reprezintă una din cele mai păguboase afaceri pentru banul public din cauza legăturii dintre PDL şi PSD. Mai exact, firma cu pricina, condusă de un fost consilier al preşedintelui Traian Băsescu (Theodor Berna, n.a.), a avut printre principali acţionari, la un moment dat, pe nimeni altul decât Vasile Blaga, fost ministru de Interne, actual preşedinte al Senatului şi secretar general al PDL, văzut ca viitor lider al “partidului portocaliu”. Acesta este cunoscut ca un apropiat al fostului primar pedelist al Slatinei între iunie 2004 – martie 2012, Darius Vâlcov, “înfiat” pe 2 aprilie de PSD şi candidat al acestui partid pentru un nou mandat în fruntea primăriei locale.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite