Slatina:Ileana Ştefan îşi face clientele să zâmbească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slatina:Ileana Ştefan îşi face clientele să zâmbească
Slatina:Ileana Ştefan îşi face clientele să zâmbească

Ileana Ştefan este persoana care te întâmpină întotdeauna cu zâmbetul pe buze atunci când treci pragul Salonului Blondi. Chiar dacă este ocupată şi doamnele stau la coadă, îşi face timp şi pentru un client întârziat.

A început să lucreze la salon în urmă cu 5 ani, iar acum se simte ca acasă printre ustensilele de înfrumuseţare şi clientele ei. „ Sora mea m-a luat cu ea pentru că nu mai făcea faţă cu salonul. Vroia să îi dau o mână de ajutor. Nu mai făcusem niciodată aşa ceva. Mă aranjam şi mă machiam pe mine, atât. Mari, sora mea a fost primul meu profesor şi am mai mers la câteva seminarii”, a povestit Ileana.
De mică s-a priceput să aranjeze părul, să machieze, dar nu s-a gândit niciodată că o să facă din asta o meserie. „Când eram mică, îmi plăcea să aranjez păpuşile şi eram coafeza verişoarelor mele, le făceam dfiferite împletituri, cocuri, codiţe. Mă pricepeam, dar nu mă vedeam lucrând într-un salon”, a spus Ileana.
Îşi aminteşte şi acum de prima clientă, o doamnă cu un păr lung. „Prima mea clientă oficială a fost o doamnă cu un păr lung, lung şi des. Sora mea m-a pus pe nepusă masă să îi fac un coc frumos. Mai aveam un pic şi plângeam pentru că aveam emoţii mari şi nu vroiam să îmi dezamăgesc clienta. Doamna trebuia să meragă la o nuntă în Craiova. A durat vreo două oare, dar la final a ieşit o treabă bună. I-a plăcut şi a mai venit pe la noi. De câte ori o văd mă bucur şi îmi amintesc cu plăcere de acele momente”, a spus stilista.


O amuză bârfele de salon

Acum se bucură când trebuie să aranjeze o mireasă. Vorbeşte cu ele şi le ajută să treacă peste emoţiile acelei zile. „Acum o coafură de mireasă nu durează mai mult de o oră. Îmi place să lucrez minuţios, să iasă totul perfect, iar clienta să fie mulţumită. Este cea mai importantă zi din viaţa ei şi încerc să le mai alung din emoţii. Să le distrag atenţie, să le vorbesc despre lucruri comice, pentru că sunt foarte stresate”, a spus Ileana.
Scaunul de la coafor ascunde multe poveşti de viaţă, multe destăinuti şi bârfe demne de tabloide, iar Ileana zâmbeşte când aude acceste poveşti. „Sunt persoane care îşi deschid sufletul în faţa mea, îşi spun povestea, necazurile, bucuriile. Unele vin şi bârfesc tot oraşul, dar eu încerc să le conduc spre ce mă interesează pe mine, spre cum vor să arate, ce tusoare sau coafură vor”, a povestit Ileana.
Pentru ea fiecare femeie este clienta cea mai importantă. „La început aveam emoţii când auzeam ce funcţii şi ce meserii au clientele mele. Doamna doctor, doamna directoare, doamna avocat. Acum toate clientele mele sunt la fel, femei care vor să fie mai frumaose, mai aranajte şi care trebuie să se ridice de pe scaun cu zâmbetul pe buze”, a spus stilista.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite