Spitalul Scorniceşti funcţionează la cota de avarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Scorniceşti şi-a redus posturile, sporul de risc şi a eliminat tichetele de masă, urmând un plan strict de reducere a cheltuielilor. Conducerea a întocmit un plan de redresare menit să readucă unitatea în următoarele şase luni la linia de plutire.

Consilierii judeţeni s-au întrunit ieri în şedinţă extraordinară pentru a aproba organigrama, numărul de personal şi statul de funcţii pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Scorniceşti, aflat în prezent într-un program strict de redresare financiară. Unitatea a fost nevoită să reducă 49 de posturi, urmând să funcţioneze cu 163 de angajaţi. 35 de posturi destinate personalului medico-sanitar au fost reduse prin reorganizarea unor compartimente/secţii, iar 14 persoane vor părăsi spitalul- o secretară şi un inginer angajaţi pe perioadă determinată, precum şi 12 angajaţi din rândul personalului de întreţinere şi deservire (liftieri, bucătari, electrician, instalator, etc.) care au solicitat pensionare anticipată.

Buget înjumătăţit

Situaţia financiară grea a spitalului, singura unitate din judeţ destinată bolnavilor de TBC, a survenit în urma clasificării ministeriale în funcţie de competenţă. „Încadrarea în gradul V a dus la o scădere cu 23% a fondurilor posibil de contractat. Ni s-a alocat competenţă limitată şi încadrarea ca spital de nonspecialitate, deşi este unul de diagnosticare şi nu de bolnavi cronici şi care are în strucutură o serie de laboratoare- investigaţii paraclinice, radiologie, bronhoscopie, analize medicale, examene pentru cancer- care nu există într-un spital de cronici şi presupun o cheltuială financiară semnificativă”, spune directorul Tiberiu Mateescu.
Cum ministerul a redus şi numărul paturilor cu 24, valoarea contractului de furnizare servicii medicale pentru acest an a ajuns la jumătate din valoare celui din 2010. Pentru a putea funcţiona, s-a întocmit un Plan de redresare economico- financiară. „Măsurile luate prevăd ca anumite compartimente/ secţii din cadrul spitalului să funcţioneze cu număr de personal sub minimul admis. Am redus sporul TBC la toată lumea, în prima fază, cu 50%. Am înaintat Direcţiei de Sănătate Publică şi ministerului să ne aprobe o nouă structură de organizare cu încă zece paturi prevăzute pentru spitalizare de zi. Am stopat acordarea tichetelor de masă până la redresarea financiară. Am înaintat o adresă către DSP şi ITM pentru desemnarea unor persoane competente care să stabilească gradul de risc de îmbolnăvire a personalului cu bacilul Koch, cu scopul de eliminare parţială sau totală a sportului TBC pentru acele persoane care nu sunt în legătură directă cu bolnavul. Planul prevede mult mai multe măsuri, inclusiv de reducere a cheltuielilor la gaze, apă şi energie prin stabilirea unor intervale orare de furnizare de apă caldă şi căldură pe timp de iarnă. La ora actuală avem aproximativ 500.000 de lei datorii pentru facturi scadente”, spune Mateescu.
Primele rezultate ale planului se vor observa în luna octombrie şi se aşteaptă redresarea în termen de şase luni.


Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite