Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina caută directori. Mâine începe concursul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt candidaţi se vor lupta în următoarele trei zile pentru posturile de director medical, director îngrijiri medicale şi director financiar contabil.

Concursul de ocupare a posturilor de director de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina ar fi trebuit să aibă loc la începutul lunii septembrie, însă din lipsă de candidaţi acesta a fost suspendat. Examenul va fi organizat de această dată pentru că s-au înscris şi alte persoane în afară de cele care ocupă în prezent funcţiile de conducere. Sunt opt candidaţi înscrişi, patru pentru director financiar contabil, doi pentru director medical şi alţi doi pentru director îngrijiri medicale. Medicul Romeo Stănculescu se va lupta miercuri cu o altă persoană (n.r. a cărei identitate nu a fost dezvăluită de reprezentanţii spitalului) pentru funcţia de director medical, joi va intra în concurs Laura Sandu, actualul director de îngrijiri medicale şi un alt candidat, iar vineri Valentina Nicolae va concura cu alţi trei candidaţi pentru postul de director financiar contabil.

Regulamentul concursului

Potrivit regulamentului de organizare a examenului, candidaţii vor susţine o lucrare scrisă pentru verificarea cunoştinţelor din legislaţia specifică postului, vor susţine proiectul de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului şi un interviu de selecţie. Probele vor fi notate cu note de la 1 la 10. Pentru a fi declaraţi admişi, candidaţii trebuie să aibă media finală cel puţin 7, iar la fiecare probă minim 6.
Taxa de participare la concurs a fost 700 lei.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite