Slatina: Şoferii olteni confundă barul cu maşina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei şoferi au fost depistaţi ieri de poliţiştii olteni în timp ce conduceau autoturismele personale sub influenţa băuturilor alcoolice.

Primul şofer băut a fost prins de poliţişti în comuna Icoana mergând cu mult peste limita de viteză legală. Bărbatul în vârstă de 48 de ani gonea cu 106 km¬/h în localitate, iar când a fost oprit de poliţişti, în urma testării cu etilotestul, a rezultat că acesta avea o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge, poliţiştii întocmindu-i dosar pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În aceeaşi zi poliţiştii oraşului Scorniceşti au depistat pe un bărbat de 48 de ani din aceeaşi localitate în timp ce conducea o autoutilitară sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu etilotestul şoferul avea o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost întocmite acte pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Ultimul conducător auto care a fost prins de poliţiştii olteni ieri, este de fapt primul dintre cei trei. Acesta a fost prins la puţin timp după miezul nopţii, de poliţiştii din comuna Poboru având o concentraţie de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul turmentat a fost dus la Spitalul Judeţean Slatina unde i s-au recoltat probe biologice de sânge  în vederea stabilirii alcoolemiei. I-au fost întocmite acte pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite